Coca Cola sărbătoreşte 100 de ani de la lansarea celebrei sticle caracteristice mărcii

O expoziţie cu opere de artă internaţionale dedicată marcării centenarului emblematicei sticle Coca-Cola, numită '100 Years in a Bottle', va fi inaugurată joi la Atlanta (Georgia), în patria brandului.
Economica.net - J, 26 feb. 2015, 10:25
Coca Cola sărbătoreşte 100 de ani de la lansarea celebrei sticle caracteristice mărcii

Concepţie a Root Glass Company din oraşul Terre Haute, Indiana, sticla trebuia, conform caietului de sarcini, să fie unică, specifică, să poată fi recunoscută chiar şi pe întuneric, numai atingând-o, şi chiar şi atunci când cade şi se sparge. Trebuia, de asemenea, să poată fi ţinută uşor în mână, relatează site-ul ouest-france.fr.

În cele din urmă, forma creată în 1915 a fost atât de reuşită, încât nu a mai fost schimbată de-a lungul timpului. Un studiu realizat în 1949 a arătat că 99 % din americani sunt capabili să recunoască sticla de Coca-Cola numai după forma sa. Ea îşi are originea în curbele şi canelurile boabelor de cacao, motiv pentru care unii au crezut în mod eronat că acestea intră compoziţia formulei secrete a băuturii.

Forma feminină a acestei sticle a fost asociată rapid cu o rochie foarte la modă în Statele Unite la acel moment, rochia-fourreau, de unde porecla’Hobbleskirt’. Ea a fost supranumită şi ‘sticla Mae West’, formele amintind de cele ale actriţei de la Hollywood foarte populară în timpul perioadei interbelice. Însă numele sticlei a devenit Contour, expresie lansată în 1925 de revista franceză ‘La Mode’ într-o descriere a sticlei de Coca-Cola şi a ‘formei sale cu contururi distincte’.

În 1950, Coca-Cola a fost primul produs comercial care a figurat pe coperta revistei Times, consacrând sticla Contur ca emblemă internaţională. De asemenea, ea a fost înregistrată ca marcă de către Biroul de Invenţii al Statelor Unite, onoare ce se acordă numai unui număr restrâns de ambalaje.

Adaptându-se evoluţiei stilurilor de viaţă în schimbare, dar fără să-şi trădeze unicitatea, Coca-Cola a lansat în anul 2000 sticla Contour Ultraglass concepută pentru a îmbunătăţi rezistenţa la impact şi pentru a-i reduce greutatea şi costul. Acest model este cu 40% mai rezistent şi cu 20% mai uşor decât sticla Contur originală şi a permis economisirea a aproape 52.000 de tone de sticlă numai în anul 2006.

Unii dintre cei mai celebri artişti din secolele XX şi XXI s-au inspirat din liniile sticlei de Coca-Cola. Cum a fost, de exemplu, cazul pictorului Dali, primul care a folosit sticla într-un peisaj suprarealist, Poésie d’Amérique, în 1943. A urmat Andy Warhol în 1962, cu expoziţia sa ‘The Grocery Store’, o ilustrare monocromă în care consumismul întâlneşte arta, inspirată tot de acest produs. În 1969, celebra formaţie britanică The Beatles a făcut referire la această băutură în textul cântecului lor ‘Come Together’ de pe albumul ‘Abbey Road’, iar regele rock’n’roll, Elvis Presley, a promovat-o în timpul ultimului său turneu, în 1977. Creatori de modă ca Matthew Williamson, Versace, Miu Miu, Alberta Ferretti, Karl Lagerfeld, Marc Jacobs, Jean-Paul Gaultier, Manolo Blanhik şi Moschnino au decorat silueta curbă a sticlei cu semnătura lor estetică şi emblematică.

Băutura Coca-Cola a fost vândută pentru prima oara în Atlanta, Georgia, în 1886.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, Bacău, unde face angajări....
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...