Cocor nu o duce bine nici la mare. Pierderi de milioane la SPA-ul din Neptun al Cocor Turism

Cocor Turism (GALA), filiala de litoral a companiei care administrează şi celebrul mall din centrul Bucureştiului, a înregistrat pierderi de peste 1,8 milioane de lei, pe primul semestru al anului. Cocor Turism dă vina pe firmele care nu organizează evenimente din cauza crizei şi pe lipsa investiţiilor edilitare pe litoral. Compania este controlată de Cocor  S.A. Bucureşti împreună cu SIF Transilvania.
Adrian N. Ionescu - lun, 19 aug. 2013, 21:04
Cocor nu o duce bine nici la mare. Pierderi de milioane la SPA-ul din Neptun al Cocor Turism

Cocor Turism (GALA), compania care deţine complexul de 4 stele Cocor din Neptun, se apropie tot mai mult de faliment. Compania are şi unul dintre unul cele mai mari centre SPA de pe Litoral.

Cocor Turism (GALA) are un capital propriu negativ de peste 12,6 milioane de lei. Diferenţele negative dintre datorii şi capitalurile proprii sunt cu 30 % mai mari ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Capitalul propriu negativ este una dintre ameninţările cele mai mari de faliment, potrivit analiştilor.

În 2013, Cocor Turism (GALA) va înregistra al patrulea an consecutiv de pierderi, după darea în folosinţă a unuia dintre cele mai mari centre SPA de pe Litoral, în 2009. Pierderile pe anul trecut au fost de peste 3,5 miolioane de lei, de aproape 20 de ori mai mari decît cele prevăzute în buget.

Managementul companiei acuză „criza financiară care a dus la scăderea bugetelor de evenimente” corporatiste şi a apetitului „turiştilor individuali pentru călători şi vacanţe”.

Pe de altă parte, gradul de ocupare pe litoral este de 100% în week-end, iar pe parcursul celorlalte zile ale săptămânii de 98%, conform cifrelor înaintate de hotelierii din cadrul Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTR), citate de Mediafax.

Managementul Cocor Turism (GALA) mai invocă şi începutul mai târziu al vacanţei elevilor şi faptul că „preţurile scăzute de pe litoralul din Bulgaria influenţează turismul din România”, potrivit raportului trimis de companie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Totodată, lipsa investiţiilor edilitare „în sudul Litoralului şi mai ales în staţiunea Neptun duce la un grad scăzut de ocupare faţă de staţiunile Mamaiua şi Eforie, staţiune în care avem un concurent nou pe aceeaşi nişă căreia ne adresăm, balneo extern (Complex Medical Balneo Miraj)”, se pune în raport.

„Lipsa unui brand de ţară dezvoltat şi lipsa charter-elor pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu duce la un număr mic de turişti străini pe litoralulromânesc”, spun directoriii Cocor Turism.

Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 15% pe primul semestru 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 1,15 milioane de lei sub influenţa negativă a „turismului de business”.  Clienţii principali ai Cocor Turism sunt Creative Eye şi Perfect Tour, cu 25% din vânzări.

Compania imită în mic strategia de investiţii în domeniul turistic a acţionarului său, SIF Transilvania (SIF3). La sfârşitul anului trecut Cocor Turism avea investiţii financiare „pe termen scurt ”  la firmele Transilvania Estival 2002, Romanţa Estival 2002, Terra Estival 2002,  Clăbucet Estival 2002, Bâlea Estival 2002, Hotel Club Estival 2002, Managalia S.A., Neptun Olimp S.A., Pragova Estival 2002, Service Neptun 2002.

Cocor Turism (GALA) este o companie evaluată la puţin peste 4,8 miilioane de lei pe piaţa Rasdaq a BVB, apărută prin separarea de Neptun Olimp S.A., ca urmare a unor disensiuni printre acţionari. Compania este suspendată încă din 2008, din cauza neraportării situaţiiei juridice legate de fuziunea cu o parte din firmele de mai sus.

Peste 69 % din acţiunile GALA sunt deţinute de Cocor Bucureşti, care are mallul omonim din Capitală. SIF Transilvania (SIF3) are 26,6 % din acţiunile GALA şi 10,2% din acţiunile Cocor Bucureşti (COCR).

Cocor Bucureşti (COCR) a trecut pe profit în  primul trimestru al anului ( + 1,2 miliooane lei), faţă de pierderea de 10,5 milioane de lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport trimis la BVB. Vânzările au scăzut însă de aproape 3 ori, până la o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei.

Toruşi, compania mamă a Cocor Turism, este departe de a scăpa de ameninţarea insolvenţei. A încheiat anul trecut  cu pierderi de 16,2 milioane, pentru o cifră de afaceri de 12,2 milioane de lei.

Datoriile totale ale COCR erau de peste 80 de milioane de lei la sfârşitul anului trecut şi de circa 77 de milioane de lei la 31 martie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Câţi români mai rămân până în 2100? Cu cât scade populaţia României în următorii 75 de ani – estimări Eurostat
Populaţia României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2025, până la 14,40 milioane la 1 ianuarie 2100, potrivit celor mai recente......
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
„Grupul lui Stiglitz” cere impozit pe profiturile excepţionale ale companiilor energetice
Un organism internaţional co-prezidat de laureatul premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, a pledat joi pentru ...
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament către Israel de 6,6 milioane de euro în prima lună a războiului cu Iran
Germania a aprobat exporturi de armament în valoare de 6,6 milioane de euro către Israel în primele săptămâni ale războiului ...
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea – Profitul net a crescut cu 78%, până la 449,9 milioane de lei, în 2025
Fondul Proprietatea a realizat un profit net de 449,9 milioane de lei în 2025, în creştere faţă de 251,5 milioane de ...