Cod galben de ninsoare şi viscol. Cum se circulă pe drumurile din ţară.

Capitala şi mai multe judeţe din ţară se află, marţi, sub avertizare cod galben de ninsoare şi viscol. Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii pe mai multe drumuri naţionale, însă nu sunt porţiuni de drumuri închise sau blocate. Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 martie - 7 aprilie, în fiecare regiune a ţării.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 15:26
Cod galben de ninsoare şi viscol. Cum se circulă pe drumurile din ţară.

Potrivit noii avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi, între orele 11.00 şi 20.00, va mai ninge în estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În sud-estul ţării vântul va depăşi la rafală 50 – 60 de kilometri pe oră, viscolind local zăpada.

Ninsoarea va continua până în noaptea de miercuri spre joi în aproape toată ţara, dar fără să se mai înregistreze vânt puternic, astfel că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) nu va mai emite un nou cod pentru perioada următoare, a anunţat directorul general al ANM, Ion Sandu.

El a precizat, ca exemplu, că stratul de zăpadă din Bucureşti va atinge încă 5-6 centimetri, dar fără viscol. Spre sfârşitul săptămânii, temperatura va creşte şi va ajunge duminică la 20 grade Celsius.

Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii pe mai multe drumuri naţionale, însă nu sunt porţiuni de drumuri închise sau blocate, stratul de zăpadă depus pe carosabil fiind între unu şi patru centimetri.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat marţi dimineaţă că nu sunt porţiuni de drumuri naţionale şi judeţene închise sau blocate. De asemenea, nu sunt persoane blocate, înzăpezite sau aflate în situaţii dificile.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 martie – 7 aprilie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...