Cod galben și portocaliu emise de ANM pentru ploi și intensificări ale vântului în următoarele două zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenționări Cod galben și Cod portocaliu de ploi și intensificări ale vântului, valabile în următoarele două zile în cea mai mare parte a țării, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 mai 2025, 11:12
Cod galben și portocaliu emise de ANM pentru ploi și intensificări ale vântului în următoarele două zile

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 28 mai, ora 10:00 – 29 mai, ora 3:00, va fi Cod portocaliu de ploi importante cantitativ în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Harghita, Covasna și în zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Brașov, unde se vor acumula cantități de apă de 30 – 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

Totodată, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 10:00 – 23:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului în jumătatea nordică a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50 – 60 km/h. În Carpații Meridionali și, local, în Carpații Orientali vor fi rafale de 70 – 90 km/h, iar la peste 1.800 de metri altitudine se vor depăși 90 – 120 km/h.

Potrivit meteorologilor, până joi dimineața, la ora 3:00, un al doilea Cod galben, de data aceasta de ploi torențiale, vizează regiunea Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local Transilvania și nordul Munteniei. În aceste zone, cantitățile de apă vor fi de 20 – 40 l/mp.

De asemenea, pe parcursul zilei de joi, în intervalul orar 3:00 – 23:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în vestul și în nordul Moldovei și, local, în nordul Munteniei.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse de 30 – 40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...