Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării și un Cod galben de instabilitate atmosferică în restul țării, valabile până vineri dimineața, scrie Agerpres.
AGERPRES - J, 17 iul. 2025, 11:10
Cod portocaliu de averse și vijelii puternice în 14 județe din estul și sudul țării

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iulie, ora 15:00 – 18 iulie, ora 3:00, în nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70 – 90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp și pe arii restrânse de peste 60 litri/mp.

Județele aflate în totalitate sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică sunt: Vrancea, Galați, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, iar parțial: Tulcea, Constanța, Brașov și Covasna.

Potrivit ANM, începând de joi seara, de la ora 18:00 și până vineri, la ora 3:00, va fi în vigoare un Cod Portocaliu de averse importante cantitativ în județele Suceava, Botoșani și Neamț. În aceste zone se vor acumula 30 – 40 litri/mp și izolat peste 60 litri/mp.

De asemenea, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 3:00, va fi activ un Cod galben de instabilitate atmosferică în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș. În aceste zone, unde este inclus și municipiul București, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50 – 70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 litri/mp și izolat de peste 40 – 50 litri/mp.

Meteorologii avertizează că perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat și în restul teritoriului.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...