Cod portocaliu de caniculă în 10 judeţe, vineri şi sâmbătă, temperaturile vor atinge 38 – 40 de grade Celsius. Cod galben în Bucureşti, 35-37 de grade

22 07. 2022
soare încălzire globală

Cod Portocaliu în zece judeţe din vestul şi sudul ţării

Astfel, pe 22 şi 23 iulie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat, scrie Agerpres.

Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cod galben în Bucureşti şi în aproape toată ţara

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 – 20 de grade.

Valul de căldură va persista şi la nivelul Capitalei şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 – 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.