Cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe şi Bucureşti, joi,vineri şi sâmbătă. Cod galben de disconfort termic în restul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ce vizează şapte judeţe şi Bucureşti, de joi până sâmbătă, precum şi un Cod galben de vreme deosebit de caldă în peste trei sferturi din ţară, valabil până pe 31 iulie 2021.
AGERPRES - mie, 28 iul. 2021, 10:33
Cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe şi Bucureşti, joi,vineri şi sâmbătă. Cod galben de disconfort termic în restul ţării

Potrivit meteorologilor, în intervalul 29 – 31 iulie, va fi Cod portocaliu de caniculă în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Municipiul Bucureşti şi în sudul judeţului Caraş-Severin. În aceste zone, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade Celsius.

În zilele de 1 şi 2 august valul de căldură va persista în regiunile sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.

Prognoza ANM arată că, până sâmbătă, 31 iulie, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de căldură, disconfort termic ridicat şi caniculă în cea mai mare parte a ţării.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă, iar temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, în timp ce noaptea, local, valorile termice nu vor coborî sub 20 de grade.

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul Otopeni închide complet parcarea de la „Sosiri” începând de azi
Aeroportul Otopeni închide complet parcarea de la „Sosiri” începând de azi
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) anunță că începând de miercuri, 19 august, parcarea de la terminalul „Sosiri” al Aeroportului Internațional Henri Coandă va fi închisă......
Rusia – Donatorii contribuie la buget cu sute de miliarde de ruble
Rusia – Donatorii contribuie la buget cu sute de miliarde de ruble
Donatorii ruşi au contribuit voluntar anul acesta la bugetul Rusiei cu 383,69 miliarde de ruble (circa 3,9 miliarde de euro), ...
Războiul şi valurile de căldură ameninţă să scumpească pâinea şi pastele – analiză Oxford Economics
Războiul şi valurile de căldură ameninţă să scumpească pâinea şi pastele – analiză Oxford Economics
Preţurile mondiale la alimente ar urma să crească cu 11,8% în acest an şi cu 4,8% în 2027, cel mai grav impact fiind ...
China – Acţiunile producătorului de roboţi Unitree au crescut cu 600% la debutul cotaţiilor la bursa de la Shanghai
China – Acţiunile producătorului de roboţi Unitree au crescut cu 600% la debutul cotaţiilor la bursa de la Shanghai
Acţiunile Unitree, cel mai cunoscut producător chinez de roboţi umanoizi, au înregistrat miercuri un salt de peste 600% ...