Cod portocaliu de inundaţii, de miercuri până joi, în nouă judeţe din jumătatea de est a ţării

Economica.net
11 10. 2016
inundatii_4567876_31082200

În intervalul miercuri, ora 6.00 – joi, ora 6.00, pe râuri din mai multe bazine hidrografice din jumătatea de est a ţării este valabil un cod portocaliu de inundaţii.

Avertizarea hidrologilor vizează următoarele bazine hidrografice: Trotuş superior şi afluenţi (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna – bazin superior şi afluenţi (judeţul Vrancea), Bârlad superior şi afluenţi (judeţele Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Prutului, aferenţi sectorului aval sistemului hidrografic Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice Putna, Trotuş şi Bârlad, precizează INHGA.