Cod portocaliu de ninsori şi viscol în 13 judeţe, miercuri. Cod galben şi informare de vreme rea, până sâmbătă dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol în zonele montane şi submontane, respectiv o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţară, care va intra în vigoare joi dimineaţa.
AGERPRES - mie, 17 mart. 2021, 11:47
Cod portocaliu de ninsori şi viscol în 13 judeţe, miercuri. Cod galben şi informare de vreme rea, până sâmbătă dimineaţa

ANM – Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 10:00 – 23:00, va fi valabil un Cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsori abundente şi viscol puternic în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. În aceste zone va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 90 – 110 km/h, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

De asemenea, o avertizare Cod galben va fi în vigoare în perioada 17 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 6:00, când se vor semnala precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania şi se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15 – 25 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania şi în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1.500 de metri altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. În plus, în intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi şi în Banat, Crişana, sud-vestul Olteniei şi nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50 – 60 km/h.

Potrivit meteorologilor, un alt Cod galben de vreme rea va intra în vigoare joi dimineaţa, la ora 6:00, şi se va încheia sâmbătă, la ora 10:00, fiind vizate ninsori însemnate cantitativ în zona montană şi strat de zăpadă în creştere semnificativă.

Totodată, în intervalul 18 martie, ora 6:00 – 20 martie, ora 10:00, o informare de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în general, moderate cantitativ, vizează întreaga ţară. La munte va ninge, în sudul Banatului, în Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Local, se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte.

Te-ar mai putea interesa și
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Mai multe nave ale Marinei SUA au traversat sâmbătă Strâmtoarea Ormuz, a declarat un oficial american pentru Axios, scrie News.ro...
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Statele Unite, Iranul şi Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuţii trilaterale menite să pună capăt războiului ...
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul Golescu-Gussi, cumpărat în 2022 de către milionara Anja Graf, proprietara Vision Apartments, este scos din nou ...
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere ...