Cod portocaliu peste România. Furtuni și fenomene meteo extreme. Ce zone vor fi afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile până luni dimineață, vizând mai multe regiuni din țară, inclusiv Transilvania, Maramureș, Moldova și zonele montane.
Economica.net - D, 31 aug. 2025, 11:43
Cod portocaliu peste România. Furtuni și fenomene meteo extreme. Ce zone vor fi afectate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică dimineață avertizări succesive de vreme severă, valabile până luni, 1 septembrie, ora 06:00.

În intervalul 31 august, ora 10:00 – 31 august, ora 21:00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică pentru Transilvania, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, nordul Crișanei, Maramureș și cea mai mare parte a zonei montane.

În aceste regiuni sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-60 km/h și, pe alocuri, grindină.

În nord-estul Munteniei, Dobrogea continentală și local în Moldova, în special după-amiaza și seara, sunt așteptate vijelii cu rafale de până la 75 km/h și grindină de dimensiuni mici sau medii.

Tot pentru duminică, între orele 12:00 și 21:00, a fost emis un cod portocaliu pentru județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și zona de munte a județului Bihor.

În aceste zone vor fi averse însemnate cantitativ, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 40-50 l/mp și, izolat, 60 l/mp.

În noaptea de duminică spre luni, 31 august, ora 21:00 – 1 septembrie, ora 06:00, este în vigoare un alt cod galben pentru Maramureș, Transilvania, vestul și centrul Moldovei, unde sunt așteptate averse torențiale, furtuni și vânt cu rafale de 50- 55 km/h.

Totodată, în același interval, între orele 21:00 și 02:00, zona de munte a județelor Suceava, Neamț, Bistrița-Năsăud și Mureș intră sub incidența unui cod portocaliu.

Se vor înregistra ploi abundente, descărcări electrice și intensificări ale vântului, cu acumulări de apă de 40-50 l/mp, iar izolat peste 60 l/mp.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...