Cod roșu la producția de fructe. Râureni: Încercăm să salvăm cel mult 50% din ceea ce ne propusesem anul acesta

Producătorul de conserve, gemuri și compoturi Râureni, business deținut de familia Mutu, și-ar putea diminua anul acesta producția de fructe cu 50% din cauza gerului. Grupul din care face parte Râureni exploatează 660 de hectare pe care le-a cultivat cu legume și pomi fructiferi.
Alina Stanciu - lun, 07 apr. 2025, 22:10
Cod roșu la producția de fructe. Râureni: Încercăm să salvăm cel mult 50% din ceea ce ne propusesem anul acesta

Fabrica de Conserve Râureni controlată de familia Mutu, cea care deține și lanțul de supermarketuri Annabella precum și plantații cu legume și pomi fructiferi, va procesa anul acesta cu aproximativ 50% mai puține fructe din producția proprie, din cauza gerului care a afectat mare parte dintre plantațiile de cais și piersic.

Pentru a mai salva din producție, compania folosește încă de acum câteva săptămâni mașini de fum. Aceasta în contextul în care 50% dintre fructele și 40% dintre legumele procesate de fabrica Râureni sunt din producție proprie. Compania deține și cultivă pe 660 de hectare atât fructe cât și legume.

„Ca provocări cu care ne confruntăm în această industrie an de an este faptul că folosim materie primă puternic influențată de vreme. Anul acesta a debutat cu geruri, după ce au înflorit caișii și piersicii. Contrabalansăm cu nopți nedormite. Folosim focuri de baloți și mașini care degajează fum. Încercăm să salvăm maximum 50% din ceea ce ne-am propus anul acesta”, a declarat în cadrul unui eveniment organizat de retailerul Penny, Bogdan Grigore, National Sales Manager la Râureni.

De altfel, gerul a afectat livezile de cireș, vișin, cais, piersic din toată țara, nu doar ale grupului Horticons-Râureni. „Momentan este prematur să facem o evaluare. Săptămâna viitoare se va da verdictul, însă cred că producția este afectată mai mult de 50%”, a explicat pentru Economica și Vlad Gheorghe, președinte OIPA Legume Fructe.

În ultimii ani, grupul de firme Horticons și Râureni a investit în achiziții de sere, livezi și culturi agricole în ideea dezvoltării unui business integrat. „Suntem prezenți de la Râmnicu Vâlcea până la Sânnicolau Mare și în județul Olt. Pentru noi elementul de trasabilitate a produsului, începând cu sămânța, este foarte important. Cultivăm piersici, cireșe roșii castraveți și ne asigurăm că ajung într-o perioadă foarte scurtă de la stadiul de materie primă pe mesele tuturor. 90% din materia primă pe care o folosim în fabricile Horticons și Râureni este materie primă românească, iar 40% din aceasta pe partea de conserve provine din serele proprii și 50% pe partea de fructe din livezile noastre”, mai spune managerul Râureni, brand care vinde în magazinele Penny sub brandul 3RO, umbrelă sub care lanțul de magazine comercializează marfă cu ingredientul principal din România, procesate și ambalate local.

O altă problemă a companiei, mai spune Grigore, este legată de forța de muncă, tot mai greu de găsit în ultimii ani.

„Noi lucrăm și cu forță de muncă de afară”, explică managerul.

Ce se întâmpla cu prețurile. Marfa de import este mai ieftină

Cât despre prețuri, Grigore apreciază că, cel puțin momentan, produsele realizate cu materie primă din România (produsele 3Ro) nu sunt neapărat mai profitabile decât alte categorii de produse din portofoliul companiei. Materia primă din import are un preț mai competitiv pentru mare parte dintre producători, însă producția, procesarea și ambalarea locală ajută la sustenabilitate.

„Misiunea noastră este să producem și să procesăm local. Din punct de vedere al sustenabilității este un lucru pozitiv. Faptul că noi culegem astăzi și procesăm în maximum 48 de ore face să avem o amprentă de carbon redusă, pentru că nu mai consumăm atâta energie, combustibil”, mai explică managerul.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...