Codul Rutier se schimbă peste câteva zile. Care sunt principalele modificări

Nou cod rutier va intra în vigoare începând cu data de 6 februarie, după ce, în ianuarie Executivul a aprobat normele de aplicare.
Economica.net - vin, 30 ian. 2015, 22:03
Codul Rutier se schimbă peste câteva zile. Care sunt principalele modificări

Noul cod rutier va intra în vigoare începând cu data de 6 februarie, iar printre principalele sale modificări se numără cele referitoare la transportul copiiilor în maşină. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale. „Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiului, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. În aceste situaţii, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul auto”, se specifică în Codul Rutier.

De asemenea, copiii cu o înălţime de cel puţin 135 de centimetri trebuie transportaşi în scaun. „Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.”, se arată în noul Cod Rutier.

Copiii cu o înălţime mai mare de 1,35 metri trebuie fixaţi cu centurile de siguranţă în scaunele din spate. „Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”, se arată în noul Cod Rutier.

Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor.

Nerespectarea acestor reguli introduse recent va fi sancţionată cu până la cinci puncte de amendă, adică aproximativ 450 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând cu 2025. așa cum era firesc, având în vedere că sistemul se......
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...