Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

Economica.net
01 05. 2013
trafic_dn1_39430300

Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

Peste 1.500 de poliţişti de la Rutieră şi 298 de aparate radar vor monitoriza zilnic traficul pe 394 de drumuri naţionale şi europene, în perioada mini-vacanţei dintre 1 şi 6 mai, a precizat IGPR.