Colonizarea israeliană în teritoriile palestiniene ocupate nu e singura problemă în acest conflict – Theresa May

Marea Britanie susţine soluţia a două state - israelian şi palestinian - şi consideră ilegală construirea de către Israel a unor aşezări (colonii) în teritoriile palestiniene, a afirmat purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May. ''Dar este clar că acţiunea de colonizare este departe de a fi singura problemă în acest conflict'', a adăugat Theresa May, relatează vineri AFP. 
Economica.net - vin, 30 dec. 2016, 06:57
Colonizarea israeliană în teritoriile palestiniene ocupate nu e singura problemă în acest conflict - Theresa May

Londra consideră că pacea dintre Israel şi Palestina nu poate fi negociată, îndreptând atenţia doar asupra colonizării israeliene în teritoriile palestiniene ocupate, reacţie care survine la o zi după discursul secretarului de stat american John Kerry care a condamnat colonizarea, informează Agerpres.

”Poporul israelian merită îndeosebi să trăiască fără teama ameninţării teroriste, cu care se confruntă de mult timp”, a declarat purtătorul de cuvânt britanic într-un comunicat, transmite Agerpres. 

AFP notează că aceste declaraţii survin la o zi după discursul lui Kerry, în care el a condamnat colonizarea israeliană în teritoriile palestiniene ocupate, care, în opinia sa, pune în pericol soluţionarea conflictului. Fără a face o referire directă la declaraţiile lui Kerry, această luare de poziţie britanică apare ca o critică la adresa discursului secretarului de stat american.

O rezoluţie care condamnă colonizarea israeliană în teritoriile palestiniene ocupate a fost adoptată pe 23 decembrie de către Consiliul de Securitate al ONU, stârnind mânie din partea statului evreu.

Pentru prima dată din anul 1979, Statele Unite ale Americii (SUA) nu au recurs la dreptul lor de veto împotriva unei rezoluţii la ONU pe această temă. Abţinerea SUA de la vot a permis adoptarea rezoluţiei, aprobată de către ceilalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...