Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda

Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, americanul Alexus Grynkewich declară că țările membre NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, a cărui achiziţie este vizată de administraţia Trump.
AGERPRES - D, 11 ian. 2026, 20:45
Comandantul suprem al forţelor aliate din Europa susține că statele NATO poartă discuţii „constructive” privind Groenlanda

Oficialul NATO a subliniat importanţa strategică tot mai mare a Arcticii, pe măsură ce gheaţa se retrage şi accesul în zonă devine mai uşor.

Am văzut nave chineze patrulând împreună cu Rusia, nu numai de-a lungul coastei nordice a Rusiei, ci şi la nord de Alaska, în apropierea Canadei şi în alte locuri (…), iar acest lucru nu are scopuri paşnice, ei nu studiază focile şi urşii polari”, a insistat Grynkewich, citat de AFP.

El a precizat că în cadrul Consiliului Atlanticului de Nord se desfăşoară discuţii constructive despre Groenlanda şi a subliniat că „cel mai important lucru este ca membrii Alianţei, care colaborează de atâţia ani, să discute şi să lucreze împreună pentru a rezolva aceste probleme spinoase”. De asemenea, Grynkewich a spus că, deşi nu există o ameninţare imediată la adresa NATO, regiunea arctică câştigă tot mai multă importanţă strategică.

Între timp, Germania şi Danemarca se pregătesc să trimită delegaţii în Statele Unite pentru discuţii cu oficiali americani. Ministrul german de externe, Johann Wadephul, va avea întâlniri luni la Washington cu secretarul de stat american, Marco Rubio. În drum spre Washington, el a făcut o escală la Reykjavik, unde a discutat despre „provocările strategice ale Regiunii Nordice” împreună cu şefa diplomaţiei islandeze.

La rândul său, ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, va discuta săptămâna viitoare cu secretarul de stat american, Marco Rubio, despre Groenlanda şi securitatea arctică, a confirmat şefa guvernului danez, Mette Frederiksen. Ea nu a specificat locul sau data exactă a întâlnirii, relatează dpa.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii evrei în Cisiordania. Tel Avivul amenință cu represalii
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii ...
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi ...