Curbe periculoase pentru şoferi: petrolul se scumpeşte, leul e slab

Preţul petrolului a trecut din nou peste pragul de 110 dolari/baril şi se află la nivelurile de la începutul anului. Doar că atunci un dolar era cotat la 3,2 lei, iar acum a ajuns la 3,7 lei. Efectul a fost imediat: românii plătesc cel mai scump carburant din istorie.
Mihai Banita - mar, 14 aug. 2012, 21:11
Curbe periculoase pentru şoferi: petrolul se scumpeşte, leul e slab

Barilul de petrol Brent (benchmarkul relevant pentru Europa) s-a scumpit la 114 dolari în şedinţa de marţi, cotaţie apropiată de cea de la începutul anului şi maximumul ultimelor trei luni.

Ţiţeiul de la Marea Nordului se scumpeşte în ciuda evoluţiei proaste a economiei europene, care a înregistrat o scădere de 0,2% în trimestrul doi după o stagnare în primele trei luni ale anului.

Pe de altă parte, moneda unică europeană este considerabil mai slabă decât dolarul american, moneda în care se cotează petrolul, faţă de cum era la până în luna mai a acestui an, când barilul de Brent era, de asemenea, tot în jurul a 114 dolari, înainte de perioada de ieftinire accentuată. Dacă la cotaţia de 114 dolari din mai, preţul în euro era de 85 de unităţi, acum acesta a ajuns la 91 de euro.

Mai grav decât ce se întâmplă în cazul celor din zona euro este însă ce se întâmplă în România. Preţul carburanţilor a atins un nou record la pompă săptămâna trecută, potrivit datelor oficiale ale Comisiei Europene. Benzina Euro 95 avea un preţ mediu de 5,75 lei, iar motorina de 5,89 lei. De atunci, benzinarii de la noi au scumpit în mai multe rânduri carburanţii, aşa că preţurile au depăşit 6 lei/litru.

Bloomberg spune în raportul său trimestrial despre preţul carburanţilor în lume că românii plătesc cu 13% mai puţin pe plinul maşinii decât la sfârşitul trimestrului trecut. Însă Bloomberg se raportează la preţurile în dolari a benzinei din România. Referinţa CE arată că preţul exprimat în euro este de 1,25 unităţi pentru litrul de benzină şi de 1,28 pentru cel de motorină, încă departe de maximele din aprilie de 1,3 euro, respectiv 1,33 euro pe litru.

Leul s-a depreciat faţă de dolar cu peste 9% de la începutul anului şi asta s-a văzut imediat în preţuri. Însă o revenire a cotaţiilor la ţiţei la maximele anuale de peste 125 de dolari pe baril de la începutul lunii aprilie – un plus de 10% – ar creşte puternic preţul pe care şoferii trebuie să-l plătească la pompă.

Aşa că un plin de benzină ar putea să coste mai puţin doar dacă leul se apreciază puternic în perioada următoare sau dacă economia lumii se înrăutăţeşte dramatic şi cererea de combustibil scade.

În ciuda evoluţiei favorabile a leului începând cu sfârşitul săptămânii trecute, efectul s-ar putea să fie de scurtă durată, din moment ce s-a bazat pe limitarea lichidităţilor acordate băncilor de către BNR şi/sau pe intervenţiile în piaţa valutară. Analiştii bancari văd încă o monedă naţională slabă la sfârşitul anului, peste maximele atinse recent.

Evoluţia foarte proastă a economiei globale, deşi nedorită, ar putea să ducă la scăderea preţului ţiţeiului. Însă, perioadele de recesiune au adus în ultima vreme şi intervenţia marilor bănci centrale ale lumii, care au crescut masa monetară şi, implicit, preţul activelor şi pe cel al mărfurilor. De asemenea, o economie slabă nu este deloc un semn bun pentru evoluţia leului, în condiţiile în care fluxurile de capital străin nu mai curg spre ţări ca România.

Presiune pe preţul petrolului mai vine şi din zona Orientului Mijlociu, unde declaraţiile beligerante ale Israelului la adresa Iranului au efect imediat în pieţe.

O variantă mai la îndemână de ieftinire a carburanţilor stă la mâna statului, dacă acesta se va decide vreodată să scadă taxele.

După o perioadă de respiro în iunie-iulie, preţul petrolului a luat-o iar la deal…

…în euro, preţul carburanţilor în România este încă sub maxime …

… dar în lei românii plătesc mai mult ca niciodată…

… să fie de vină cursul de schimb?

sursa foto

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European, reunit la Strasbourg în ultima sesiune plenară din legislatura 2019-2024, a adoptat miercuri un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea......
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Rusia va viza armele nucleare ale NATO din Polonia, dacă vor fi instalate – viceministrul de externe rus
Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a avertizat joi că facilităţile nucleare ale NATO, dacă vor fi instalate ...
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa va perturba zborurile din întreaga Europă
Întârzieri şi anulări de zboruri urmează să afecteze joi traficul aerian din Europa, după ce autorităţile franceze ...
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
SUA au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, ...