Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 4,6% în primele două luni din 2020 – INS

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în primele două luni ale acestui an cu 4,6% comparativ cu perioada similară din 2019, informează Institutul Naţional de Statistică preluat de Agerpres.
Economica.net - mar, 14 apr. 2020, 05:57
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 4,6% în primele două luni din 2020 - INS

Creşterea s-a datorat avansului înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+21,4%), industria bunurilor de capital (+6,2%) şi industria bunurilor intermediare (+1,4%). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 1,6%.

Potrivit INS, comenzile noi din industria prelucrătoare, în februarie 2020, comparativ cu luna precedentă, au urcat cu 4,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+14,8%), industria bunurilor intermediare (+5,8%), industria bunurilor de capital (+3,9%) şi industria bunurilor de uz curent (+3,8%).

De asemenea, comenzile noi din industria prelucrătoare, în februarie 2020, faţă de luna corespunzătoare din 2019, s-au majorat cu 5,4%, datorită creşterilor consemnate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+27,2%), industria bunurilor de capital (+6,8%) şi industria bunurilor intermediare (+3,1 %). Industria bunurilor de uz curent a scăzut cu 4,7%.

INS menţionează că informaţiile din acest comunicat de presă (februarie 2020) nu surprind impactul crizei COVID-19.

„Institutul Naţional de Statistică înţelege greutăţile cu care se confruntă respondenţii noştri în această perioadă şi suntem conştienţi că este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate. Cu toate acestea, prin colectarea informaţiilor statistice, vom putea monitoriza şi informa toţi utilizatorii noştri cu privire la efectele COVID-19 asupra economiei şi societăţii noastre. În măsura posibilului, vom continua să colectăm informaţii statistice, pentru a putea oferi informaţii esenţiale care vor surprinde situaţia în schimbare începând cu luna martie 2020. Apreciem sprijinul continuu al respondenţilor noştri la cercetările statistice derulate de Institutul Naţional de Statistică şi înţelegem dificultăţile cu care se confruntă toţi furnizorii de date statistice”, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare timp de 25 de ani, va viza creşterea producţiei de ţiţei la 1,5......
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...