Comisia de muncă: Părinţii pot avea o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului

Economica.net
11 02. 2014
doctor_with_boy_child_87050000

Potrivit proiectului, ziua liberă se va acorda în scopul de a asigura posibilitatea părinţilor sau a reprezentanţilor legali ai copilului de a verifica periodic starea de sănătate a acestuia.

Părinţii au dreptul la ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale aferente.

Ziua liberă se va acorda la cererea unuia dintre părinţi, pentru îngrijirea copilului cu vârsta între 0 şi 18 ani, ulterior acesta urmând să prezinte acte doveditoare din partea medicului de familie a copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei, care este for decizional.