Comisia de revizuire respinge amendamentul BOR privind recunoaşterea rolului istoric al bisericilor

Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, miercuri, amendamentul care ar fi recunoscut rolul istoric al Bisericii Ortodoxe Române şi al altor biserici şi culte religioase, asumat de deputatul PSD Gheorghe Emacu.
Economica.net - mie, 05 iun. 2013, 10:14

Unul dintre amendamentele propuse de BOR comisiei de revizuire a Constituţiei prevede completarea articolului 29 cu o prevedere referitoare la recunoaşterea rolului şi importanţei Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte culte în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti: „Statul român respectă credinţa poporului român eminamente religios şi recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti. Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”.

Deputatul PSD Gheorghe Emacu a susţinut amendamentul formulat de BOR, însă acesta a fost respins la nivelul comisiei de revizuire a Constituţiei.

Pe de altă parte, a fost adoptat un amendament al Forumului constituţional, care a modificat articolul 29, alineatul 4 din Constituţie. Astfel, textul care prevedea că „în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă” a devenit „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă”.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, consideră că atât uzina din Mioveni, cât și piața auto românească,......
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...