Comisia Europeană a acceptat finanțarea construcției unui pod peste Prut

Economica.net
16 12. 2013
c1b83891993e4f4488a15f9e98d2551e_89862900

Leancă a precizat că a fost informat despre aceasta printr-o scrisoare semnată de vicepreședintele Comisiei Europene Siim Kallas, comisar pentru Transporturi, potrivit unui comunicat al guvernului de la Chișinău.

‘Tot ce înseamnă interconectare între România și Republica Moldova este, de fapt, conectare la Uniunea Europeană și acest lucru este prioritar pentru noi”, a subliniat șeful Executivului de la Chișinău.

În acest context, s-a vorbit despre modernizarea căii ferate, inclusiv construcția segmentului cu ecartament european Ungheni-Chișinău. Pentru o perioadă scurtă de timp se optează pentru construcția unui segment de zece kilometri de cale ferată largă către gara Nicolina din Iași, fapt ce va permite și reducerea duratei călătoriei.

La rândul său, ministrul român al Transporturilor, a spus că Bucureștiul va oferi sprijin Moldovei pentru modernizarea căii ferate și este interesat să înceapă proiecte ce vizează construirea podurilor peste râul Prut, care au fost distruse în cel de-Al Doilea Război Mondial, și interconectarea Republicii Moldova la rețelele transeuropene de transport. Oficialul român a mai afirmat că Bucureștiul este gata să ofere Chișinăului asistență tehnică pentru armonizarea legislației naționale cu cea europeană.

Părțile au convenit să intensifice cooperarea bilaterală pentru a crește gradul de asimilare a fondurilor europene pentru infrastructura de transport și să organizeze reuniuni bilaterale la nivel de experți pentru a avansa în proiectele în domeniu.

La 27 noiembrie, Iurie Leancă a semnat o Dispoziție prin care a fost creat Grupul de lucru din partea Republicii Moldova, care se va concentra asupra proiectelor comune de infrastructură, prin promovarea construcției podurilor peste râul Prut. Părțile au convenit ca prima reuniune la nivel de experți să aibă loc în prima jumătate a lunii ianuarie, la București.