Comisia Europeană a aprobat harta ajutoarelor regionale pentru România aferente perioadei 2022-2027. Şapte regiuni din ţara noastră, printre cele mai defavorizate din UE

OAR revizuite, care au fost adoptate de Comisie la 19 aprilie 2021 şi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2022, permit statelor membre să ajute regiunile europene cele mai defavorizate să recupereze decalajele şi să reducă disparităţile în ceea ce priveşte bunăstarea economică, veniturile şi şomajul – obiective de coeziune care se află în centrul politicilor Uniunii. Orientările oferă, de asemenea, statelor membre mai multe posibilităţi de sprijinire a regiunilor care se confruntă cu provocări structurale sau legate de tranziţie, cum ar fi depopularea, pentru a contribui pe deplin la tranziţia verde şi la tranziţia digitală. În acelaşi timp, OAR revizuite menţin garanţii solide, menite să împiedice statele membre să utilizeze banii publici pentru a declanşa relocarea locurilor de muncă dintr-un stat membru al UE în altul, ceea ce este esenţial pentru asigurarea unei concurenţe loiale pe piaţa unică.

Harta ajutoarelor regionale pentru România defineşte regiunile din această ţară care sunt eligibile să primească ajutor regional destinat investiţiilor. Harta stabileşte, de asemenea, intensităţile maxime ale ajutoarelor în regiunile eligibile. Intensitatea ajutorului este valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordat pentru fiecare beneficiar, exprimată ca procent din costurile de investiţii eligibile.

În temeiul OAR revizuite, vor fi eligibile pentru a primi ajutoare regionale destinate investiţiilor regiuni care acoperă 89,34% din populaţia României: şapte regiuni din România (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia şi Vest) se numără printre regiunile cele mai defavorizate din UE, cu un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media UE. Prin urmare, acestea sunt eligibile pentru a primi ajutor în temeiul derogării de la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE (aşa-numitele zone „a”), cu intensităţi maxime ale ajutorului pentru întreprinderile mari cuprinse între 30% şi 60%, în funcţie de PIB-ul pe cap de locuitor al zonei „a” respective. Aceasta include o creştere de 10% pentru anumite părţi ale regiunilor în cauză care au fost afectate de o pierdere relativ ridicată a populaţiei în ultimul deceniu; douăzeci şi opt de municipii, din patru părţi diferite ale regiunii Ilfov care se învecinează cu zona „a” Sud-Muntenia, sunt eligibile pentru a primi ajutor în temeiul derogării de la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE (aşa-numitele zone „c” care nu sunt predefinite). Intensităţile maxime ale ajutoarelor pentru întreprinderile mari din aceste zone vor varia între 35% şi 4 %, pentru a se asigura că diferenţa dintre intensităţile zonelor „c” şi zonelor învecinate „a” nu depăşeşte 15%.

În toate domeniile de mai sus, intensităţile maxime ale ajutoarelor pot fi majorate după cum urmează, pentru investiţiile iniţiale cu costuri eligibile de până la 50 de milioane euro: cu 10 puncte procentuale pentru investiţiile realizate de întreprinderile mijlocii şi cu 20 de puncte procentuale pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici.

Odată ce va fi instituit, în contextul Regulamentului privind Fondul pentru o tranziţie justă, un viitor plan teritorial pentru o tranziţie justă, România are posibilitatea să notifice Comisiei o modificare a hărţii ajutoarelor regionale aprobate astăzi, pentru a aplica o potenţială majorare a intensităţii maxime a ajutorului în viitoarele zone de tranziţie justă, conform dispoziţiilor OAR revizuite privind zonele „a”.

Ajutoarele de stat regionale au scopul de a sprijini dezvoltarea economică a zonelor defavorizate ale Europei, asigurând totodată condiţii de concurenţă echitabile între statele membre. În OAR, Comisia stabileşte condiţiile în care ajutoarele regionale pot fi considerate compatibile cu piaţa internă, precum şi criteriile de identificare a zonelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 107 alineatul (3) literele (a) şi (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (zonele „a” şi, respectiv, „c”). Anexele la orientări identifică regiunile cele mai defavorizate, aşa-numitele zone „a”, care includ regiunile ultraperiferice şi regiunile al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic sau egal cu 75 % din media UE, precum şi zonele „c” care nu sunt predefinite, reprezentând fostele zone „a” şi zonele slab populate.

Statele membre pot desemna aşa-numitele zone „c” care nu sunt predefinite, în limita unei acoperiri maxime aferente acestor zone (pentru care sunt disponibile, de asemenea, cifre în anexele I şi II la orientări) şi în conformitate cu anumite criterii. Statele membre trebuie să notifice Comisiei spre aprobare propunerea lor privind harta ajutoarelor regionale.