Comisia Europeană a demarat o investigaţie privind restricţiile la exporturile de gaze naturale din România

Comisia Europeană (CE) a deschis o procedură oficiala de investigare pentru a evalua dacă operatorul român al sistemului de transport de gaze naturale, Transgaz, a împiedicat exportul de gaze naturale din România către alte state membre ale UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Economica.net - J, 01 iun. 2017, 10:47
Comisia Europeană a demarat o investigaţie privind restricţiile la exporturile de gaze naturale din România

CE va investiga dacă Transgaz a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă, încălcând normele UE.

‘Comisia este hotărâtă să se asigure că, în întreaga Uniune Europeană, consumatorii beneficiază de securitatea aprovizionării cu energie la preţuri accesibile. O piaţă unică europeană a energiei integrată şi competitivă este esenţială în acest sens. Prin urmare, trebuie să investigăm dacă Transgaz şi-a folosit în mod abuziv poziţia dominantă prin izolarea pieţei de gaze din România şi prin împiedicarea integrării acesteia în reţeaua europeană de gaze’, a declarat Margrethe Vestager, comisar responsabil cu politica în domeniul concurenţei.

România este al treilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (după Ţările de Jos şi Marea Britanie) şi dispune de rezerve importante de gaze naturale, inclusiv zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră. Transgaz este unicul operator al sistemului de transport de gaze naturale din România.

Investigaţia antitrust a Comisiei se va concentra asupra indiciilor potrivit cărora Transgaz a elaborat o strategie de restricţionare a exporturilor de gaze naturale din România către alte state membre ale UE. Această strategie ar fi putut fi pusă în aplicare în mai multe moduri, inclusiv utilizând: taxele pentru utilizarea sistemelor de transport legate de interconectare; investiţii insuficiente sau întârzieri în construirea infrastructurii corespunzătoare, precum şi argumente tehnice nefondate ca pretext pentru a împiedica sau justifica întârzierile în ceea ce priveşte exporturile, se arată în comunicat.

Comportamentul Transgaz, dacă este confirmat, poate reprezenta o încălcare a normelor antitrust ale UE (articolul 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene), constituind o restrângere a concurenţei şi conducând la limitarea alegerii rutei de aprovizionare. Acest lucru ar putea conduce la preţuri mai ridicate şi la reducerea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin scăderea lichidităţii pe pieţele angro de gaz din România. În ultimă instanţă, acest comportament ar putea dăuna consumatorilor din UE şi ar fi în contradicţie cu obiectivele uniunii energetice care vizează o integrare mai profundă şi o mai mare securitate a aprovizionării pe pieţele energetice europene, apreciază CE.

Deschiderea procedurii oficiale de investigare are loc în urma controalelor efectuate în iunie 2016 în România.

Comisia va efectua acum cu prioritate o investigaţie aprofundată. Deschiderea unei proceduri oficiale de investigare nu aduce atingere rezultatului acesteia, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...