Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale

Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale - IF26 Heat Auction, cu un buget estimat de un miliard de euro, finanţat din veniturile Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT).
AGERPRES - D, 04 oct. 2026, 10:01
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale

Sprijinul vizează proiecte care contribuie la reducerea emisiilor generate de căldura industrială, prin: electrificarea proceselor industriale; utilizarea surselor regenerabile de energie; tehnologii nucleare – eligibile, în premieră, în cadrul acestei licitaţii.

Finanţarea va fi acordată sub forma unor prime fixe, pentru o perioadă de până la cinci ani. Noua licitaţie extinde eligibilitatea la proiectele care produc căldură la temperaturi de peste 80 grade Celsius şi este deschisă proiectelor de orice dimensiune, din toate sectoarele industriale ale Spaţiului Economic European (SEE).

Deschiderea licitaţiei este preconizată pentru începutul lunii decembrie 2026.

MEDAT precizează că pentru potenţialii solicitanţi din România, sesiunea naţională de informare va avea loc în data de 5 octombrie 2026.

Tranziţia către o industrie mai competitivă şi cu emisii reduse se construieşte pas cu pas, prin informare, cooperare şi decizii bine fundamentate, se menţionează în postarea ministerului.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...