Comisia Europeană anunţă o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de până la 70 de miliarde de euro, în a doua jumătate a anului 2025

Comisia Europeană şi-a anunţat, luni, intenţia de a emite obligaţiuni UE în valoare de până la 70 de miliarde euro în a doua jumătate a anului 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mar, 24 iun. 2025, 14:35
Comisia Europeană anunţă o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de până la 70 de miliarde de euro, în a doua jumătate a anului 2025

Emisiunea planificată se adaugă celor 86 de miliarde euro colectate în prima jumătate a anului, în concordanţă cu emisiunea planificată comunicată anterior pentru întregul an 2025, de aproximativ 160 de miliarde euro.

Emisiunea va finanţa plăţile pentru NextGenerationEU şi alte programe de politică, cum ar fi Mecanismul pentru Ucraina, Mecanismul de reformă şi creştere pentru Balcanii de Vest şi împrumuturile de asistenţă macrofinanciară acordate ţărilor învecinate.

În conformitate cu practica consacrată, Comisia va efectua aceste emisiuni în cadrul abordării sale de finanţare unificată, utilizând planuri de finanţare semestriale pentru a comunica volumele-ţintă ale emisiunilor pe baza evoluţiei nevoilor de finanţare.

Comisia va continua să emită obligaţiuni verzi NextGenerationEU pentru a finanţa componenta verde a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Până în prezent, au fost mobilizate 75 de miliarde euro prin intermediul obligaţiunilor verzi NextGenerationEU.

Alte emisiuni de obligaţiuni verzi NextGenerationEU vor depinde de notificarea şi validarea de către statele membre a cheltuielilor suplimentare relevante pentru climă, în conformitate cu cadrul privind obligaţiunile verzi NextGenerationEU.

Comisia Europeană împrumută de pe pieţele internaţionale de capital în numele UE şi plăteşte fondurile statelor membre şi ţărilor terţe în cadrul mai multor programe de împrumut. Împrumuturile UE sunt garantate de bugetul UE, iar contribuţiile la bugetul UE reprezintă o obligaţie juridică necondiţionată a tuturor statelor membre în temeiul tratatelor UE.

Pe baza obligaţiunilor UE şi a obligaţiunilor verzi NextGenerationEU colectate de la jumătatea anului 2021, Comisia a plătit până în prezent peste 304 miliarde euro sub formă de granturi şi împrumuturi statelor membre ale UE în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Până la 74 de miliarde euro au fost alocate altor programe ale UE care beneficiază de finanţare NextGenerationEU.

Începând din ianuarie 2023, Comisia emite obligaţiuni ale UE de marcă unică, mai degrabă decât obligaţiuni etichetate separat pentru programe individuale, structurate în planuri de finanţare semestriale şi ferestre de emisiune anunţate în prealabil.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții care au plătit parțial sau complet mașinile nelivrate au rămas cu puține......
Autoritatea Vamală Română: 75.100 de ţigarete, 24 kg de tutun şi 80.000 de brichete false, reţinute în ultima săptămână în vămi
Autoritatea Vamală Română: 75.100 de ţigarete, 24 kg de tutun şi 80.000 de brichete false, reţinute în ultima săptămână ...
Inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră au reţinut, în ultima săptămână, 75.100 de ţigarete, peste 24 de ...
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul Sectorului 6 a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea urbană a Căii Crângaşi
Primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan, a anunţat că a semnat autorizaţia de construcţie pentru regenerarea ...
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Atenţionare de călătorie MAE: Serbia – incendii de vegetaţie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul ...