CE: Contractele dintre Hidroelectrica şi unii clienţi nu constituie ajutoare de stat

Contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de firma de stat Hidroelectrica cu unii traderi de electricitate şi consumatori industriali nu au implicat acordarea de ajutoare de stat în sensul normelor UE, a decis Comisia Europeană, după o anchetă amănunţită demarată în luna aprilie 2012, informează un comunicat al Executivului comunitar publicat vineri.
Economica.net - vin, 12 iun. 2015, 10:37
CE: Contractele dintre Hidroelectrica şi unii clienţi nu constituie ajutoare de stat

Potrivit Comisiei Europene, aceste contracte au fost încheiate fie în condiţii de piaţă sau, acolo unde tarifele au fost sub nivelul pieţei, statul român nu poate fi considerat responsabil pentru tarifele acordate. Analiza Comisiei a scos în evidenţă în special faptul că preţurile percepute de Hidroelectrica pentru nouă clienţi ai săi (ArcelorMittal, Alro, Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Electrica, Electromagnetica, Energy Holding, Euro-Pec) au fost în linie cu preţul de referinţă de pe piaţă.

În cazul preţurilor percepute de la Luxten-Lighting, Electrocarbon şi Elsid, acestea au fost mai mici decât preţul de referinţă de pe piaţă. Cu toate acestea, investigaţia Comisiei nu a stabilit dacă decizia de a acorda condiţii favorabile acestor jucători relativ minori poate fi atribuită autorităţilor române.

În consecinţă, Comisia a concluzionat că niciunul din contractele de vânzări examinate nu a implicat ajutoare de stat.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piaţă de 30%. În primul trimestru din 2015, a înregistrat un profit profit brut în valoare de 405 milioane lei, mai mult decât dublu comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 178 milioane lei. Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă în ultimii trei ani, prima dată fiind în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Joi, Hidroelectrica a anunţat că toate contestaţiile traderilor împotriva măsurii denunţării contractelor de vânzare energie electrică au fost respinse de Tribunalul Bucureşti. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a încercat renegocierea tuturor contractelor bilaterale în vigoare la data deschiderii procedurii, în scopul alinierii preţului contractual la condiţiile pieţei, preţul fiind la acel moment dublu faţă de cel practicat în contracte. Executarea contractelor încheiate cu traderii de energie i-a adus companiei, în perioada 2006 – 2012, un prejudiciu de peste 1 miliard de euro, reprezentând diferenţa dintre preţul pieţei şi cel din contractele cu traderii de energie.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...