Comisia Europeană: Deblocarea fondurilor pentru Grecia, puţin probabilă înainte de septembrie

Comisia Europeană a considerat luni că este puţin probabil ca viitoarea deblocare a fondurilor în favoarea Greciei să intervină înainte de luna septembrie, în timp ce troica trebuie să revină la Atena în cursul acestei săptămâni pentru a evalua stadiul reformelor, relatează AFP.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 15:11
Comisia Europeană: Deblocarea fondurilor pentru Grecia, puţin probabilă înainte de septembrie

”Comisia este încrezătoare în faptul că o decizie privind plata următoare va avea loc într-un viitor apropiat, chiar dacă este puţin probabil ca aceasta să intervină înainte de luna septembrie”, a declarat într-o conferinţă de presă Antoine Colombani, unul dintre purtătorii de cuvânt ai executivului european.

Principalii creditori ai Atenei vor fi în Grecia marţi, pentru a evalua aplicarea planului de austeritate şi stadiul reformelor promise, în cadrul unui al doilea plan de ajutor.
”Decizia privind deblocarea /fondurilor/ nu va fi luată decât odată ce se va încheia evaluarea de către troică”, a subliniat purtătorul de cuvânt, reamintind că Grecia a înregistrat întârzieri în ultimele luni.

Dar ”autorităţile elene sunt pe deplin conştiente de timpul pe care trebuie să-l recupereze şi de urgenţa cu care trebuie să răspundă provocărilor cu care se confruntă ţara”, a adăugat el.

Grecia va avea nevoie în mod normal pentru 20 august de un ajutor ”interimar” pentru a rambursa obligaţiuni de 3,2 miliarde de euro deţinute de Banca Centrală Europeană /BCE/ şi care ajung la scadenţă.

În acest punct, şeful Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a indicat recent că va fi găsită o soluţie, aşa cum a reamintit şi Comisia Europeană.
”Problema nevoilor de lichidităţi pe termen scurt este în discuţie cu autorităţile greceşti”, a conchis Colombani.

Te-ar mai putea interesa și
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends......
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...