Din 2014, universităţile din toată lumea vor fi cotate multidisciplinar

500 de universități din lume sunt așteptate să participe la o nouă clasificare internaţională, iniţiată de Comisia Europeană. Este vorba de U-multirank care va clasifica universităţile în cinci domenii distincte: (1) reputația pentru cercetare, (2) calitatea predării și învăţării, (3) orientarea internațională, (4) parteneriatele cu firmele din piaţă, adică măsura în care competenţele dobândite în timpul facultăţii au relevanţă şi aplicabilitate pe piaţa muncii, precum și (5) angajamentele regionale.
Cristina Şomănescu - lun, 17 dec. 2012, 14:41
Din 2014, universităţile din toată lumea vor fi cotate multidisciplinar

Clasificarea U-Multirank va fi elaborată în 2013-2014 și va primi o finanțare în valoare de 2 milioane de euro din partea UE, în cadrul Programului de învățare pe tot parcursul vieții, cu posibilitatea de prelungire a finanțării inițiale în 2015 şi 2016.
Universitățile din toată lumea sunt invitate să se înscrie pentru clasificarea U-Multirank în prima jumătate a anului 2013 iar primele rezultate în baza acestei clasificări sunt așteptate la începutul anului 2014.

Relevanţa şi oportunitatea clasificării U-Multirank au fost discutate într-o conferință organizată sub președinția franceză din 2008 a Uniunii Europene, care a solicitat o nouă clasificare a universităților bazată pe o metodologie care reflectă o plajă cât mai eterongenă de dimensiuni de excelență în context internațional.

Ulterior, Comisia Europeană a comandat un studiu de fezabilitate care a fost efectuat de către un consorțiu de organizații din cadrul învățământului superior și al cercetării, cunoscut sub numele de CHERPA și finalizat în 2011.
Studiul, bazat pe colaborarea cu 150 de instituții de învățământ superior din Europa și din întreaga lume, a confirmat faptul că atât conceptul unei clasificări multidimensionale, cât și punerea sa în practică sunt realiste şi oportune.

U-Multirank va fi lansat oficial la o conferință care va avea loc între 30 și 31 ianuarie la Dublin, sub președinția irlandeză a Uniunii Europene.

Comisia Europeană a selecționat un consorțiu independent care să efectueze clasificarea, ca să asigure imparțialitatea, calitatea și verificarea acestui proces.
Centrul pentru învățământ superior (CHE) din Germania și Centrul pentru studii politice de învățământ superior (CHEPS) din Țările de Jos vor conduce inițiativa. Acestea vor colabora cu Centrul pentru studii științifice și tehnologice de la Universitatea Leiden (CWTS), editura științifică Elsevier, Fundația Bertelsmann și firma de software Folge 3.

„Clasificările internaționale existente au încă tendința să acorde prea multă importanță reputației pentru cercetare. Clasificarea noastră multidimensională va oferi un ghid mai precis și mai comparabil pentru calitatea universităților. U-Multirank îi va ajuta pe tineri să facă alegeri corecte în ceea ce privește studiile și va motiva instituțiile să își îmbunătățească performanțele într-o gamă largă de activități. El va fi, de asemenea, un instrument util pentru factorii de decizie, oferindu-le posibilitatea să fie mai bine plasați pentru a dezvolta strategii eficiente pentru învățământul superior, pentru viitor”, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Rata creditelor neperformante a urcat la 2,89%, la finele lunii iunie 2026
BNR: Rata creditelor neperformante a urcat la 2,89%, la finele lunii iunie 2026
Rata creditelor neperformante era, la finele lunii iunie 2026, de 2,89%, în creştere faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2025, de 2,81%....
Zelenski: Putin vrea să recruteze 300.000 de noi soldaţi
Zelenski: Putin vrea să recruteze 300.000 de noi soldaţi
Ucraina consideră că Rusia intenţionează să recruteze încă 300.000 de soldaţi pentru efortul său de război după ...
Rusia retrage ambasadorul din Regatul Unit pentru ca Londra să-şi reconsidere sprijinul pentru Ucraina
Rusia retrage ambasadorul din Regatul Unit pentru ca Londra să-şi reconsidere sprijinul pentru Ucraina
Rusia şi-a rechemat ambasadorul din Regatul Unit, Andrei Kelin, exercitând astfel presiuni asupra Londrei pentru a-şi ...
Datoria externă a administraţiei publice a ajuns la aproape 31% din PIB, în mai
Datoria externă a administraţiei publice a ajuns la aproape 31% din PIB, în mai
Datoria externă a administraţiei publice a urcat la 599,946 miliarde de lei, în mai, de la 592,836 miliarde lei în luna ...