Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de a "corecta şi contracara" presupuse "campanii de denigrare" desfăşurate de aceasta în Germania şi Franţa împotriva unui vaccin antigripal concurent, închizând astfel un caz deschis în iunie, relatează dpa şi EFE.
AGERPRES - mie, 14 oct. 2026, 13:43
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje

Sanofi s-a angajat „să comunice în mod proactiv, astfel încât să corecteze şi să contracareze eventualele efecte ale mesajelor înşelătoare difuzate cu privire Fluad – produs de compania australiană CSL Seqirus – şi să se abţină de la orice comunicare care prezintă Fluad într-o lumină negativă sau pune la îndoială eficacitatea acestuia”, a precizat executivul UE într-un comunicat.

„Atunci când companii farmaceutice dominante răspândesc informaţii false sau înşelătoare despre vaccinuri care concurează cu propriile produse, acestea denaturează concurenţa şi subminează libertatea de alegere a medicilor şi a pacienţilor”, a subliniat Teresa Ribera, comisar pentru concurenţă şi vicepreşedintele Comisiei.

În iunie, executivul european a iniţiat o anchetă privind o presupusă campanie de comunicare înşelătoare pentru discreditarea Fluad, prezentat ca inferior vaccinului Efluelda al Sanofi, mergând astfel în întâmpinarea recomandărilor naţionale de vaccinare din mai multe state membre ale Uniunii Europene. Campania a vizat în special personalul medical din Germania şi Franţa. Dacă s-ar fi confirmat practicile ilegale, Comisia ar fi putut sancţiona Sanofi cu o amendă pentru abuz de poziţie dominantă.

Măsurile de remediere includ revizuirea materialelor promoţionale şi publicarea unei declaraţii pe site-ul Sanofi, prin care se recunosc dovezile ştiinţifice existente pentru ambele vaccinuri.

Te-ar mai putea interesa și
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele din portalul instanțelor de judecată. ...
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local sub 75%
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local ...
Dezbaterile pe marginea politicii comerciale și industriale a Uniunii Europene au intrat într-o fază critică, pe fondul ...
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. ...
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...