Comisia Europeană prezintă o propunere privind testarea emisiilor autoturismelor în condiţii reale de conducere

Ca răspuns la o hotărâre a Tribunalului, Comisia propune vineri reintroducerea în legislaţia care urmează să fie adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu a anumitor aspecte referitoare la încercările privind emisiile generate în condiţii reale de conducere (RDE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Economica.net - vin, 14 iun. 2019, 12:09
Comisia Europeană prezintă o propunere privind testarea emisiilor autoturismelor în condiţii reale de conducere

Comisia Europeană a fost foarte activă în promovarea calităţii aerului, în combaterea schimbărilor climatice şi în sprijinirea tranziţiei către o mobilitate nepoluantă. Printre acţiuni se numără încercări noi şi mai fiabile privind emisiile generate în condiţii reale de conducere, precum şi o încercare de laborator îmbunătăţită. Aceste eforturi dau deja rezultate. Noile tipuri de vehicule cu motoare diesel încercate atât în laborator, cât şi pe drumuri în condiţii reale şi introduse pe piaţă începând din septembrie 2017 emit cu mult mai puţin decât tipurile mai vechi de vehicule cu motoare diesel.

În decembrie 2018, Tribunalul a anulat unele dintre dispoziţiile legislaţiei UE referitoare la încercările privind emisiile generate în condiţii reale de conducere. Tribunalul a hotărât că aşa-numiţii „factori de conformitate” nu ar fi trebuit să fie adoptaţi prin procedura de comitologie, ci prin procedura legislativă ordinară. Anularea are un caracter parţial şi nu afectează procedura de încercare RDE actuală, care rămâne în vigoare şi care trebuie să fie în continuare efectuată la omologarea de tip.

Tribunalul a amânat efectele anulării parţiale până în februarie 2020, pentru a acorda timp Comisiei să pună în aplicare hotărârea. Pentru a evita incertitudinea juridică cu privire la omologările de tip acordate începând cu septembrie 2017 – atunci când procedura de încercare RDE a devenit obligatorie – Comisia a propus vineri reintroducerea aceloraşi factori de conformitate în textul juridic. Comisia prezintă propunerea legislativă prin procedura legislativă ordinară, astfel cum a solicitat Tribunalul. Prin urmare, Comisia acţionează pentru a asigura securitatea juridică necesară pentru autorităţile naţionale, industrie şi consumatori.

După ce va fi adoptat de Parlamentul European şi de Consiliu, regulamentul va fi direct aplicabil în toate statele membre şi va deveni obligatoriu după trei zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...