Comisia Europeană propune modificarea Directivei privind nitrații, pentru a reduce costurile pentru fermieri și dependența de îngrășămintele chimice

Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri şi la reducerea dependenţei de îngrăşămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 oct. 2026, 16:49
Comisia Europeană propune modificarea Directivei privind nitrații, pentru a reduce costurile pentru fermieri și dependența de îngrășămintele chimice

Prin reducerea acestei dependenţe, propunerea urmăreşte să îi facă pe fermierii din UE mai puţin vulnerabili la şocurile de preţ care sunt cauzate de instabilitatea geopolitică şi să contribuie la închiderea ciclurilor nutrienţilor. De asemenea, acest lucru ar spori autonomia sectorului agricol al UE.

Potrivit Comisie Europene, această propunere de modificare specifică a Directivei privind nitraţii le-ar oferi statelor membre o mai mare flexibilitate de a le permite fermierilor să utilizeze anumite digestate lichide derivate din gunoiul de grajd, asigurând în acelaşi timp protecţia mediului.

Aceste îngrăşăminte bogate în nutrienţi şi suficient de asemănătoare cu îngrăşămintele minerale ar putea fi apoi utilizate ca alternativă la îngrăşămintele chimice, într-un mod sigur care să asigure protecţia continuă a apelor şi a mediului. Normele privind azotul recuperat din gunoiul de grajd (RENURE), adoptate în martie 2026, permit deja utilizarea îngrăşămintelor RENURE peste limita pentru împrăştierea gunoiului de grajd şi a gunoiului de grajd prelucrat stabilită de Directiva privind nitraţii.

Însă, întrucât tensiunile geopolitice şi perturbările de pe pieţele mondiale ale îngrăşămintelor continuă să afecteze accesibilitatea ca preţ şi disponibilitatea îngrăşămintelor pentru fermieri, modificarea propusă va extinde derogările la anumite tipuri de digestate lichide care pot respecta, de asemenea, criteriile RENURE.

Cetăţenii şi părţile interesate – inclusiv fermierii, societatea civilă, autorităţile publice şi cercetătorii – sunt încurajaţi să îşi prezinte, până la 13 noiembrie 2026, opiniile cu privire la proiectul de modificare specifică al Comisiei. După analizarea opiniilor primite, Comisia va trimite propunerea sa statelor membre, în cadrul Comitetului pentru nitraţi. În cazul în care Comitetul votează în favoarea propunerii, aceasta va fi apoi transmisă Parlamentului European şi Consiliului, care vor avea la dispoziţie trei luni pentru a formula obiecţii.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul BEI acordă un împrumut de 100 de milioane de euro către BCR Social Finance, poentru finanțarea microîntreprinderilor din România
Grupul BEI acordă un împrumut de 100 de milioane de euro către BCR Social Finance, poentru finanțarea microîntreprinderilor ...
Bana Europeană de Investiții anunță că a semnat un acord de împrumut cu BCR Social Finance IFN SA, prin care vor fi finanțate în condiții avantajoase cele mai mici întreprinderi din......
Ciucu face licitaţie pentru cubul-gigant de la Arena Naţională. Ce a anunţat Primaria Capitalei despre modernizarea ecranelor LED ale video cubului de pe Stadionul Naţional
Ciucu face licitaţie pentru cubul-gigant de la Arena Naţională. Ce a anunţat Primaria Capitalei despre modernizarea ecranelor ...
Primăria Capitalei anunţă licitaţie pentru modernizarea ecranelor LED ale video cubului de pe Arena Naţională. Anunţul, ...
Lanțul de restaurante Popeyes se extinde în România. Deschide într-un nou oraș mare
Lanțul de restaurante Popeyes se extinde în România. Deschide într-un nou oraș mare
Popeyes inaugurează joi primul restaurant din Galați mergând mai departe cu expansiunea în țară, astfel că Galați ...
Ce spune Daniel Zamfir despre pământurile rare, materiile prime critice – declaraţiile ministrului propus pentru portofoliul de la Economie după avizul pozitiv de la audierile din Parlament
Ce spune Daniel Zamfir despre pământurile rare, materiile prime critice – declaraţiile ministrului propus pentru ...
Materiile prime critice vor fi un punct esenţial în politica Ministerului Economiei şi vreau să poziţionăm România ...