Comisia Europeană propune suspendarea finanțării pentru startup-urile israeliene din cauza situației umanitare din Gaza

Comisia Europeană a propus luni suspendarea finanţării pentru startup-urile israeliene din cauza situaţiei umanitare grave din Fâşia Gaza, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 28 iul. 2025, 21:55
Comisia Europeană propune suspendarea finanțării pentru startup-urile israeliene din cauza situației umanitare din Gaza

„Chiar dacă Israelul a anunţat o pauză umanitară zilnică în luptele din Gaza şi a respectat unele dintre angajamentele sale (…), situaţia rămâne gravă”, a declarat executivul european într-un comunicat.

Un raport al Comisiei Europene, prezentat celor 27 de state membre la sfârşitul lunii iunie, a constatat că Israelul încalcă un articol din Acordul de Asociere dintre acesta şi UE privind respectarea drepturilor omului.

Executivul european a lucrat de atunci la răspunsul său, dezbătând mai multe opţiuni posibile: interzicerea anumitor exporturi, revizuirea politicii sale privind vizele, etc.

Propunerea prezentată luni este una dintre opţiuni şi constă din suspendarea parţială a participării Israelului la programul de cercetare Horizon Europe. Vizate în mod specific sunt startup-urile specializate în securitate cibernetică, drone şi inteligenţă artificială.

Executivul european descrie această măsură ca fiind „ţintită” şi „reversibilă”.

Această propunere va fi supusă aprobării statelor membre UE şi va fi discutată într-o reuniune marţi.

Statele membre UE sunt extrem de divizate în ceea ce priveşte poziţia care trebuie adoptată faţă de Israel încă de la începutul războiului său din Gaza împotriva Hamas, ca răspuns la atacul fără precedent comis pe 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian de această mişcare islamistă palestiniană.

Mai multe state membre, inclusiv Germania, insistă asupra dreptului Israelului de a se apăra, în conformitate cu dreptul internaţional, în timp ce altele, precum Spania, denunţă un „genocid” împotriva palestinienilor din Gaza.

Te-ar mai putea interesa și
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ROBOR ar putea genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul......
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei ...
Guvernul britanic a anunţat luni că a sancţionat şapte indivizi şi două institute de cercetare ruseşti acuzate că ...
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor de reparații
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) analizează posibilitatea de a da în judecată constructorul ...