Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să-i aplice o amendă de 3,4 miliarde de dolari companiei Google, iar decizia finală va fi luată până în vară, în timp ce un anunţ ar putea fi făcut chiar la începutul lunii viitoare, potrivit unor surse ale The Telegraph.
Economica.net - lun, 16 mai 2016, 11:33
Comisia Europeană se pregăteşte să amendeze Google cu 3,4 miliarde de dolari

CE crede că, prin manipularea rezultatelor căutărilor online, Google afectează interesele competitorilor şi ale consumatorilor, notează Go4it.

Această anchetă a început în 2010. Compania americană este acuzată că promovează, în rezultatele căutărilor online, propriile servicii în defavoarea celor ale competitorilor. Însă, acesta este un caz dificil, deoarece unii analişti consideră că Google are dreptul să culeagă roadele muncii proprii. Totuşi, atunci când o companie se află într-o poziţie monopolistă, autorităţile trebuie să intervină pentru ca rivalii mai mici să aibă o şansă, iar consumatorii să aibă mai multe servicii şi produse dintre care să aleagă.

Google a negat toate acuzaţiile şi a încercat să rezolve amiabil cazul de cel puţin trei ori. Compania s-a oferit să facă modificări la modul în care rezultatele sunt afişate în motorul său de căutare în Europa. Însă, comisarul european pentru competiţie, Margrethe Vestager, nu este mulţumit cu propunerile companiei, iar, potrivit Reuters, şansele ca Google să scape de amendă sunt foarte mici.

Cea mai mare amendă pe care CE o poate aplica unei companii este de 10% din cifra de afaceri anuală. Cea mai mare amendă aplicată până acum de organul executiv al UE a fost de 1,4 miliarde de dolari în cazul Intel, în 2009.

Acesta este doar una dintre anchetele deschise de UE care vizează Google. Compania este cercetată de CE şi pentru posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa sistemelor de operare mobile. Dezvoltatorul Android este suspectat că „forţează” partenerii hardware să preinstaleze pe dispozitive o suită de aplicaţii Google, pe care utilizatorii nu au posibilitatea să le dezinstaleze, conform Go4it.

Margrethe Vestager a anunţat că situaţia este analizată cu atenţie şi că se cercetează dacă rivalii Google sunt afectaţi sau nu de contractele pe care compania le încheie cu partenerii săi.

„Marile companii nu trebuie să încerce să se protejeze prin blocarea inovaţiei”, a declarat Vestager, într-un discurs ţinut la Amsterdam.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, asigurând legătura între Sighetu Marmaţiei şi Bila Ţerkva, va......
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...