Comisia Europeană verifică garanţiile acordate Nissan de Guvernul britanic

Comisarul european pentru competiţie, Margrethe Vestager, a afirmat luni că nu vede niciun motiv de îngrijorare cu privire la garanţiile pe care le-a acordat Guvernul de la Londra companiei nipone Nissan legate de Brexit, dar încă aşteaptă detaliile acordului, pentru mai multă claritate în acest caz, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 nov. 2016, 20:14
Comisia Europeană verifică garanţiile acordate Nissan de Guvernul britanic

Luna trecută, Executivul a dat asigurări Nissan că noile sale investiţii în fabrica din Marea Britanie vor rămâne competitive după Brexit dar compania niponă nu a primit promisiuni explicite privind compensaţii pentru tarifele din UE.

Înainte de a anunţa noile investiţii, Nissan a primit garanţii de la Executivul britanic că industria auto va rămâne competitivă, în profida incertitudinilor privind Brexit, a afirmat luni Hiroto Saikawa, secundul lui Carlos Ghosn la conducerea firmei nipone.

Ulterior, Comisia Europeană a solicitat mai multe detalii dar autorităţile britanice încă nu le-au prezentat.

”Înainte de a şti mai multe amănunte, nu avem motive de îngrijorare”, le-a declarat jurnaliştilor Margrethe Vestager.

Comisarul european pentru competiţie poate cere autorităţilor să recupereze ajutoarele de stat acordate ilegal companiilor. În septembrie, Comisia Europeană a solicitat Irlandei să recupereze suma de 13 miliarde de euro de la Apple reprezentând taxele neplătite de grupul american în perioada 2003-2014. Executivul comunitar susţine că subsidiara din Irlanda a Apple, care este responsabilă de vânzarea în Europa a produselor grupului american, a plătit în 2014 o taxă pe profit de 0,005%, echivalent cu 10 milioane de euro.

După luni de speculaţii, compania auto Nissan a confirmat în 27 octombrie că va produce noul model Qashqai şi SUV-ul X-Trail la fabrica sa din Sunderland, Marea Britanie, prima decizie majoră pentru industria auto după votul de la Referendumul din iunie pentru ieşirea ţării din UE (Brexit).

Decizia va asigura 7.000 de locuri de muncă, fiind posibilă crearea de noi slujbe, în urma ‘sprijinului şi asigurărilor primite din partea Guvernului britanic’, se arată în comunicatul producătorului auto nipon.

Şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, avertizase în septembrie că va opri noile investiţii în Marea Britanie dacă nu are garanţia că va primi compensaţii pentru tarifele impuse maşinilor fabricate în Regatul Unit, în eventualitatea unor negocieri dure privind Brexitul.

Producţia următoarei generaţii de Qashqai ar urma să înceapă în 2018 sau 2019 iar decizia producerii SUV-ului X-Trail în Marea Britanie este una neaşteptată. Fabrica Nissan este cea mai mare din Marea Britanie şi produce anual 475.000 de vehicule, din care 80% sunt exportate pe 130 de pieţe internaţionale. La Sunderland sunt produse modelele Qashqai, Note, Juke şi Leaf iar la furnizorii acestei unităţi lucrează aproximativ 24.000 de persoane.

‘Sunt încântat să anunţ că Nissan va continua să investească în Sunderland. Sprijinul şi asigurările primite din partea Guvernului britanic ne-au convins să producem la Sunderland noul model Qashqai şi SUV-ul X-Trail’, a afirmat joi Carlos Ghosn.

Decizia Nissan reprezintă un vot de încredere care arată că Regatul Unit este deschis afacerilor după votul pentru ieşirea ţării din UE, a declarat premierul Theresa May.

Analiştii apreciază că, în funcţie de rezultatele negocierilor, Brexitul ar putea avea ca rezultat noi tarife comerciale care vor afecta competitivitatea exporturilor de vehicule din Marea Britanie către UE şi restul lumii.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
Marile companii din industria tutunului salută propunerea de taxare echitabilă a tuturor categoriilor de produse cu nicotină
BAT și Philip Morris România salută decizia Ministerului de Finanțe de a face public proiectul de Ordonanță de Urgență care include în categoria produselor accizabile toate produsele cu......
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig ...
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...