Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului turc a validat cererea de aderare a Suediei la NATO

26 12. 2023
Comisie Parlamentul Turciei

Aceaste este o formalitate care ar urma să aibă loc în următoarele ore sau zile, dar la un moment care nu a fost încă precizat.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi votul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului turc în favoarea aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, o etapă care deschide calea pentru o undă verde oficială din partea Turciei, relatează AFP.

„Contez pe (aceste două state) să îşi finalizeze cât mai curând posibil procedurile de ratificare” pentru aderarea Suediei, „ceea ce va face NATO mai puternică”, a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat.

Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, multiplicând cererile şi pretextele pentru a-şi justifica reticenţele.

Ministrul de Externe suedez Tobias Billström a salutat decizia luată în această seară de Ankara. „Suntem încântaţi să devenim membri ai NATO”, a declarat el pentru canalul public de televiziune SVT Nyheter.

Suedia şi-a depus candidatura în acelaşi timp cu Finlanda, care a devenit în acest an cel mai nou membru al Alianţei Nord-Atlantice conduse de SUA, ca răspuns la invazia rusă din Ucraina, începută în februarie 2022.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.

Sursa foto: Aa.com.tr