Comisia pentru apărare a Senatului dezbate azi proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național

Comisia pentru apărare din Senat dezbate marți, în vederea întocmirii unui raport, proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 feb. 2025, 10:44
Comisia pentru apărare a Senatului dezbate azi proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național

Proiectul de act normativ, adoptat de Camera Deputaților, stabilește măsuri specifice și adaptate riscurilor și amenințărilor activităților aeronautice neautorizate și a celor de intrare neautorizată în spațiul aerian. Actul normativ va crea un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a spațiului aerian național, fără a fi afectate atribuțiile și responsabilitățile specifice ale acestora, se explică în expunerea de motive.

Actul normativ va reglementa măsurile pentru controlul utilizării spațiului aerian național, va stabili autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării neautorizate a spațiului aerian național de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord și alte vehicule aeriene.

Se asigură astfel integrarea modalităților de acțiune în asigurarea controlului utilizării spațiului aerian național pentru protejarea valorilor, intereselor și obiectivelor de securitate națională, mai stipulează expunerea de motive.

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, declara că proiectul va fi supus, în cel mai scurt timp, dezbaterii și aprobării în plen, ținând cont de faptul că securitatea națională trebuie să fie ‘o prioritate absolută’ pentru România.

„Am încheiat ședința Biroului permanent de astăzi, în care am avut mai multe subiecte. Unul dintre ele se referă la parcursul, în cadrul Senatului, al celor două proiecte legislative cu privire la apărarea spațiului aerian al României și întărirea cadrului de securitate al României, care își vor urma cursul, în cadrul Senatului, urmând să ajungă pentru aprobare în plenul Senatului, în cel mai scurt timp. PNL susține cu fermitate aceste două proiecte. Ne aflăm într-un context în care securitatea națională trebuie să fie o prioritate absolută pentru România și pentru toată lumea, motiv pentru care Senatul, în calitate de Cameră decizională, va acționa cu fermitate pentru asigurarea securității românilor”, a precizat Abrudean.

Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...