Commerzbank păstrează o atitudine de sfidare înaintea ofertei oficiale de preluare a UniCredit

Commerzbank păstrează luni o atitudine de sfidare, cu câteva ore înainte ca acţionarii grupului italian UniCredit urmează să voteze majorarea de capital necesară pentru planificata preluare a băncii germane, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 04 mai 2026, 15:25
Commerzbank păstrează o atitudine de sfidare înaintea ofertei oficiale de preluare a UniCredit

Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Commerzbank, Michael Kotzbauer, a declarat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) că planurile UniCredit sunt menite „să dezmembreze” creditorul german „fără a plăti nicio compensaţie acţionarilor noştri”.

El a subliniat că Commerzbank nu se opune discuţiilor şi în ultimele luni a avut multe întâlniri cu grupul italian. „Totuşi, la niciuna din aceste întâlniri UniCredit nu a fost nici măcar interesat să discute modelul nostru de afaceri sau planurile sale pentru Commerzbank. Banca italiană a făcut asta doar în 16 martie, după anunţarea unei oferte nesolicitate de preluare a Commerzbank, susţine Kotzbauer, scrie Agerpres.

După ce a acumulat o participaţie de aproape 30% la Commerzbank în ultimele 18 luni, în pofida opoziţiei puternice exprimate de partea germană, UniCredit a anunţat recent o ofertă de 35 de miliarde de euro, sub formă de acţiuni, pentru a doua cea mai mare bancă din Germania. Statul german deţine 12% din Commerzbank.

Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a afirmat că strategia sa, intitulată „Deblocare”, va concentra operaţiunile băncii pe piaţa de bază din Germania, pentru a stimula o creştere mai rapidă. Dacă va avea succes, Orcel a spus că va combina operaţiunile Commerzbank cu cele ale HypoVereinsbank, subsidiara germană a UniCredit, pentru a crea „un lider german solid şi competitiv, parte a unui grup major pan-european”, care va putea rezista mai bine provocărilor din partea „noilor jucători americani şi companiilor fintech”.

De asemenea, Orcel a anunţat că o ofertă oficială de preluare, cu o perioadă iniţială de aprobare de patru săptămâni, va fi publicată în 5 mai, acţionarii UniCredit urmând să voteze majorarea de capital necesară luni, la Adunarea generală extraordinară a acţionarilor.

Commerzbank a respins oferta, spunând că în prezent nu există o bază pentru a se ajunge la un acord, iar o preluare nu va oferi suficientă valoarea acţionarilor băncii germane.

Entitatea combinată ar înregistra un profit net de aproximativ 21 miliarde de euro în 2030, în timp ce veniturile ar urma să se situeze la aproximativ 45 miliarde de euro în 2030, iar costurile ar fi sub 14,5 miliarde de euro.

UniCredit susţine că Commerzbank este în prezent insuficient pregătită pentru viitoarele provocări şi se concentrează în special pe obiectivele pe termen scurt.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...