„Comoara ascunsă” a lui Darius Vâlcov, scoasă la licitaţie. Opere de Picasso şi Nicolae Grigorescu, printre piesele confiscate puse la vânzare

16 01. 2026
DARIUS VALCOV - DNA
Ministrul demisionar al Finanţelor Darius Valcov soseste la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate, in Bucuresti, joi, 19 martie 2015. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Valorificarea are loc în cadrul procedurii de executare silită iniţiate de ANAF Craiova, pentru recuperarea unor prejudicii stabilite prin hotărâre penală definitivă, scrie Agerpres.

Lucrările au fost achiziţionate, de-a lungul timpului, în licitaţii autohtone de artă şi internaţionale, inclusiv ale celebrelor case Sotheby’s şi Christie’s Londra ori Artcurial Paris, precizează Artmark.

„Unul dintre accentele licitaţiei, cu preţul de pornire de 8.000 de euro, îl constituie o lucrare de Pablo Picasso, „Scenă de coridă” (1959), realizată în tuş pe hârtie, semnată, datată şi dedicată „para el amigo Chaprate” („pentru prietenul meu Chaprate” – unul dintre fotografii artistului). Este prima lucrare de Picasso (care nu este un multiplu, de tipul gravurii ori serigrafiei) scoasă vreodată la licitaţie în România”, precizează sursa citată.

Licitaţia include şi o pictură semnată de Victor Brauner, „La relation” (din 1952), un ulei din perioada de maturitate a artistului, provenind din colecţii succesive (din Europa şi SUA), cu solid cv expoziţional şi de licitaţii majore (în Franţa şi Marea Britanie). Opera, de mari dimensiuni, are un preţ de pornire de 50.000 de euro.

În licitaţie se regăsesc două schiţe rare, de circulaţie internaţională, inspirate de Trilogia Orfică a lui Jean Cocteau, unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului XX – „Femeia-leu” şi „Studiu pentru Orfeu (1956)”, ambele cu un preţ de pornire de 500 de euro.

Vor fi licitate şi două pânze importante ale lui Nicolae Grigorescu: „Car cu boi, pe cale de dimineaţă” (ce porneşte de la preţul de 40.000 de euro) şi „Car cu boi, la asfinţit” (preţ de pornire de 50.000 de euro) – ultima extrem de rară, prin tratarea nocturnă a temei sale predilecte.

Artmark precizează că, potrivit legislaţiei fiscale şi legii speciale a patrimoniului cultural, valorificarea silită a bunurilor culturale mobile nu se realizează direct de ANAF, ci exclusiv prin intermediul unui operator cultural autorizat de Ministerul Culturii, în cadrul unei licitaţii comerciale obişnuite. Achiziţia acestor opere nu este supusă unui regim juridic diferit faţă de orice altă licitaţie de artă, publicul fiind invitat să vizioneze expoziţia dedicată şi să participe la licitaţie, în sală sau online, în condiţii egale de transparenţă şi acces.

În prezent, Vâlcov se află în închisoare după condamnarea în Dosarul ‘Tablourilor’.