Compania americană de software pentru contabilitate TaxDome intră pe piața din România

TaxDome, o companie de software cu soluții de management pentru firmele de contabilitate, intră pe piața din România. Cu un portofoliu de peste 10.000 de clienți, companii medii și mari care comunică cu contabilii lor în peste 10 limbi, și 3 milioane de utilizatori în lume, TaxDome adaugă România la planurile sale de expansiune, fiind a 26-a țară și prima din Europa de Est în care compania americană de software se extinde.
Lidia Neagu - J, 15 feb. 2024, 13:13
Compania americană de software pentru contabilitate TaxDome intră pe piața din România

„Decizia de a intra pe această piață a fost luată de către conducerea TaxDome în SUA, după o evaluare atentă a potențialului economic și a nevoii în creștere pentru soluții IT inovatoare în domeniul contabilității. Economia României, caracterizată prin creștere rapidă și o tendință ascendentă în digitalizare, împreună cu disponibilitatea profesioniștilor bine pregătiți în IT, oferă cadrul ideal pentru soluția noastră, destinată optimizării și eficientizării firmelor de contabilitate. (…)

Strategia noastră de a servi piața românească este susținută de poziția strategică a țării în Europa de Est și statutul său de hub tehnologic emergent, aspecte ce ne facilitează atât deservirea eficientă a nevoilor locale, cât și extinderea prezenței noastre in regiune. Suntem optimiști în privința oportunităților generate de această expansiune și ne dedicăm investiției în economia locală, promovării parteneriatelor și susținerii transformării digitale în domeniul contabil din România”, spune Alina Goldenberg, Country Manager TaxDome România.

TaxDome oferă o platformă all-in-one, cu o suită de funcții, inclusiv managementul documentelor, comunicarea cu clienții, gestionarea programărilor, automatizarea fluxurilor de lucru în cadrul firmelor de contabilitate, si multe altele.

Furnizorul american de software estimează o cifră de afaceri de 125.000 de euro în primul an în România. Strategia TaxDome se concentrează pe atragerea de clienți „early adapters”, menținerea prețurilor ”accesibile” și pe furnizarea de asistență și servicii de implementare gratuite pentru a asigura o adaptare rapidă locală și accesibilitate largă.

„TaxDome este pregătit să colaboreze cu o gamă largă de clienți din domeniul contabilității din România, concentrându-ne în special pe firmele medii și mari pentru a le oferi soluții complete care să le eficientizeze operațiunile. Angajamentul nostru nu se limitează doar la companiile de dimensiuni medii și mari. Soluțiile TaxDome sunt de asemenea ideale pentru companiile mici. Suntem conștienți de provocările specifice cu care acestea se confruntă, mai ales în ceea ce privește resursele limitate și adoptarea noilor tehnologii. Astfel, platforma noastră este concepută pentru a fi accesibilă și adaptabilă, permițând și afacerilor mai mici să beneficieze de tehnologia avansată pentru a-și extinde serviciile și a-și îmbunătăți relația cu clienții.

Pentru piața din România, ne-am propus un obiectiv ambițios, dar realizabil, de a atrage 100 de clienți în primul an. Această țintă subliniază încrederea în soluția noastră, dedicarea noastră față de piața locală și recunoașterea oportunității de creștere pe care o reprezintă România. Succesul în atingerea acestui obiectiv va confirma eficiența platformei noastre și angajamentul echipei de a asista companiile românești în procesul lor de digitalizare”, spune Alina Goldenberg, Country Manager România TaxDome.

TaxDome își consolidează prezența pe piața românească prin echipa sa locală, condusă de Alina Goldenberg, care ocupă poziția de Country Manager. Aceasta are o bogată experiență în domeniul contabilității și fiind membru al CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România). Alături de Alina Goldenberg, un alt membru al echipei se dedică personalizării serviciilor și platformei TaxDome pentru a se alinia cu normele și practicile contabile din România, asigurând astfel o integrare fără cusur și maximă eficiență a ofertei TaxDome pentru clienții români.

Planul companiei include o extindere semnificativă a echipei locale.

Cum vede compania americană piața din România

Compania americană este optimistă cu privire la potențialele sinergii dintre ofertele TaxDome și nevoile pieței din România. Cu traiectoria clară a României către adoptarea digitală și cadrul de sprijin oferit de organismele cheie din industrie, TaxDome spune că ”vede un teren fertil pentru a contribui semnificativ la transformarea digitală a țării”.

„Combinația dintre ambiția digitală a României, trecerea obligatorie către e-Factura și atitudinea de susținere a CECCAR creează o oportunitate fără precedent pentru companii de a-și avansa capacitățile digitale.

TaxDome este dornică să sprijine această tranziție, oferind soluții inovatoare care se aliniază cu viziunea României pentru un mediu de afaceri digitalizat, eficient și competitiv. La TaxDome, suntem foarte conștienți de provocările avute de profesioniștii contabili din România, în special cu noile reglementări și impulsul către digitalizarea obligatorie. Platforma noastră este concepută pentru a reduce aceste presiuni prin automatizarea sarcinilor operaționale și administrative, permițând contabililor să se concentreze mai mult pe nevoile clienților și pe consilierea strategică, mai degrabă decât să rămână blocați în procese manuale consumatoare de timp. Prin automatizarea sarcinilor de rutină, TaxDome ajuta profesioniștii contabili să-și sporească eficiența și productivitatea. permitandu-le  să se concentreze mai mult pe calitatea serviciilor pe care le oferă clienților lor”, spune Alina Goldenberg, Country Manager TaxDome.

Fondată în 2017 în New York, TaxDome este un furnizor american de soluții de management al activității contabile. Cu o platformă cuprinzătoare de funcționalități de automatizare a fluxurilor de lucru, CRM, gestionarea documentelor, comunicarea cu clienții, programarea întâlnirilor, managementul echipelor, TaxDome oferă profesioniștilor contabili posibilitatea de a-și eficientiza operațiunile și de a oferi servicii superioare clienților lor.

Te-ar mai putea interesa și
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul Victor Negrescu pentru operaționalizarea hubului european de securitate maritimă la Marea Neagră
Prioritate strategică pentru România. Comisia pentru bugete a Parlamentului European a adoptat amendamentul propus de eurodeputatul ...
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a anunţat joi adoptarea în Comisia pentru bugete a Parlamentului European a amendamentului pe care l-a propus privind operaţionalizarea hubului european de......
Ford adaugă noi valențe modelului Puma, de la deplasare autonomă la autonomie optimizată
Ford adaugă noi valențe modelului Puma, de la deplasare autonomă la autonomie optimizată
Ford a anunțat astăzi o serie de îmbunătățiri aduse modelelor Puma și Puma Gen-E, oferind tehnologie avansată, o ...
Iranul ameninţă că navele care nu respectă protocoalele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz vor fi atacate sau scufundate
Iranul ameninţă că navele care nu respectă protocoalele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz vor fi atacate sau scufundate
Gardienii Revoluţiei au a afirmat joi că Strâmtoarea Ormuz este sub controlul Republicii Islamice, conform legislaţiei ...
Nou parc de retail lângă portul Constanța. Globalworth și Global Vision reiau dezvoltarea unui teren de 10 hectare
Nou parc de retail lângă portul Constanța. Globalworth și Global Vision reiau dezvoltarea unui teren de 10 hectare
Global Vision, în parteneriat cu Globalworth, reiau dezvoltarea pe 10 hectare pe care le dețin în satul Lazu, la sud de ...