Compania austriacă OMV a numit o româncă în board-ul de directori, șef al celei mai importante linii de business

Daniela Vlad este noul director al OMV responsabil pentru ceea ce austriecii vor să fie cea mai importantă divizie din cadrul companiei petroliere, cea de Chimie. Îniante de a fi cooptată de OMV, românca a activat la Shell, Philips și AkzoNobel
Mihai Nicuţ - mie, 02 nov. 2022, 14:35
Compania austriacă OMV a numit o româncă în board-ul de directori, șef al celei mai importante linii de business

Consiliul de Supraveghere al OMV, acționarul majoritar al Petrom, a numit-o pe Daniela Vlad membru al Comitetului Executiv responsabil pentru Divizia Chimie și Materiale (Chemichal and Materials), arată compania austriacă într-un comunicat de presă

Daniela Vlad a acceptat numirea. Ea va prelua postul de la 1 februarie 2023, pentru o perioadă de trei ani, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani, arată OMV.

Daniela Vlad este în prezent director de operațiuni la AkzoNobel, o companie globală cu sediul în Amsterdam (Olanda), specialiată în chimicale și vopsele pentru industrie și pentru consumatori individuali și se concentrează puternic pe durabilitate și inovație. Înainte de a se alătura AkzoNobel în 2009, Daniela Vlad a ocupat diverse funcții de conducere în cadrul unor companii mari, ca Shell și Phillips.

Alfred Stern, Președintele Comitetului Executiv și CEO al OMV, va continua să fie responsabil pentru afacerile Diviziei Chimie și Materiale până când Daniela Vlad va ocupa acest post în calitate de Membru al Directoratului, mai arată comunicatul.

„Produsele Diviziei Chimie și Materiale vor avea un rol cheie în tranziția energetică și în dezvoltarea viitoare a companiei. Sunt încântat că am reușit să o cooptăm pe Daniela Vlad pentru acest loc în Comitetul Executiv. Este un manager cu o vastă experiență internațională în domeniul chimiei și în managementul transformărilor strategice. Daniela Vlad combină expertiza în chimie și know-how financiar cu experiența în soluții tehnice durabile, care este esențială pentru o creștere profitabilă, cu accent pe durabilitate și inovație. Odată cu ea, afacerea cu produse chimice și materiale va fi consolidată, extinsă și diversificată pentru a deveni principalul motor de creștere al Grupului OMV”, a spus Mark Garrett, Președintele Consiliului de Supraveghere al OMV.

Daniela Vlad are un master în Inginerie Chimică obținut la Universitatea din Timișoara în 1993, urmat de un MBA la Universitatea Twente din Olanda, în 1998. Din acest an, a activat în diverse poziții de top la gigantul petrolier Shell, până în 2007, an din care a activat în cadrul cunoscutei companii Philips. Din 2009 până în prezent este la AkzoNobel.

Activitatea de chimie și petrochimie este din ce în ce mai importantă pentru compania petrolieră austriacă OMV, în contextul noii sale stragegii, cu focus pe chimie în detrimentul exploatării combustibililor fosili. În acest sens, OMV a cumpărat producătorul austriac de mase plastice Borealis.

Înainte de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), OMV a semnat cu fondul suveran emiratez Mubadala un acord privind majorarea la 75% a participaţiei OMV deţinute la Borealis (avea 36%), într-o tranzacţie evaluată la 4,68 miliarde de dolari. Este cea mai mare tranzacţie din istoria OMV, apreciau atunci analiștii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...