Compania belgiană ABEE ar putea realiza o investiție de 1,4 mld. euro într-o uzină de baterii la Galați

24 03. 2023
ABEE baterii Galati

Citând o declarație a europarlamentarului Dan Nica, membru al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie, site-ul Viața Liberă din Galați scrie că în orașul de pe Dunăre ar putea fi realizată o investiție de 1,4 miliarde de euro care vizează dezvoltarea unei uzine de baterii pentru mașini electrice.

Fondată în 2019 de Noshin Omar, fost profesor la Free University of Brussels, compania Avesta Battery & Energy Engineering (ABEE), are, deocamdată, două unități de producție în Belgia și Macedonia. Investiția de la Galați va fi realizată prin sucursala ABEE Rom-Volt, deja creată în România, și va fi finalizată în 2026.

Într-o a doua fază, proiectul celor de la ABEE, prevede o altă investiție de circa 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei uzine de reciclare a bateriilor și echipamentelor electrice cu o capacitate de 50.000 tone pe an. Această a doua fază ar trebui să fie implementată în 2028 – 2030.

Pentru realizarea investiției din România, compania belgiană caută în prezent surse de finanțare care, pe lângă capitalul propriu, ar putea fi asigurate de bănci, dar și de subvenții ale statului român și fonduri europene.

Citește mai multe pe Viața Liberă.