Compania Czech Airlines îşi reduce cu o treime personalul din cauza crizei din Ucraina

Transportatorul aviatic naţional al Cehiei, CSA Czech Airlines, îşi va reduce personalul cu 36%, din cauza diminuării fluxului de pasageri pe direcţia Rusiei şi pe o serie de alte direcţii, ca urmare a crizei din Ucraina, a anunţat miercuri cotidianul Gospodarske novine, citat de ITAR-TASS.
Economica.net - mie, 24 sept. 2014, 07:32
Compania Czech Airlines îşi reduce cu o treime personalul din cauza crizei din Ucraina

Potrivit secretarului de presă al companiei aviatice, Daniel Sabik, scrisori electronice cu înştiinţări de disponibilizare au fost trimise pe numele a 315 de angajaţi din totalul de 871. Astfel, în perioada 1 decembrie – 31 ianuarie anul viitor vor fi disponibilizaţi 172 din 371 de însoţitori de bord, 77 din 232 de piloţi şi 66 dintre cei 268 de funcţionari administrativi. Angajaţii rămaşi vor avea, la rândul lor, salariile reduse cu circa 25-30%.

De asemenea, Czech Airlines va renunţa şi la utilizarea a şase avioane Airbus A320, din cauza lipsei de rentabilitate economică.

‘Am decis aceste măsuri din cauza diminuării numărului de pasageri din Federaţia Rusă şi dintr-o serie de foste republici sovietice, diminuare provocată de criza din Ucraina’, a explicat Sabik.

Potrivit acestuia, compania îi va ajuta pe cei disponibilizaţi în căutarea unui nou loc de muncă. În opinia lui Daniel Sabik, piloţii de pe A320 la care a renunţat Czech Airlines s-ar putea angaja la Korean Air sau la compania rusă Aeroflot, care utilizează intens acest model de avion.

Primul val de disponibilizări în CSA a avut loc încă în vara acestui an: la acea dată, din cauza crizei ucrainene au rămas fără loc de muncă circa 60 de angajaţi şi zece funcţionari administrativi.

Cel mai mare dintre cele cinci sindicate ale Czech Airlines, OOPL, a acuzat conducerea companiei aviatice de caracterul nefondat al acţiunilor şi de o reducere exagerată a salariului. În afară de aceasta, s-a luat hotărârea organizării unei greve în cazul în care compania aviatică nu-şi va revizui deciziile.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...