Compania de investiții financiare EVERGENT Investments accesează o facilitate de credit de 19,2 milioane de euro de la BCR

18 01. 2023
Evergent Office Building

Afacerea a fost încheiată de EVERGENT în acord cu prevederilor legale și a dispozițiilor Actului constitutiv al companiei.

Poziția financiară solidă și fluxurile de numerar cu lichiditate ridicată oferă EVERGENT Investments libertate de mișcare pentru investiții în companii cu cea mai bună perspectivă de creștere pe termen lung (dividende atractive, defensive la inflație și la rate de dobândă ridicate).

În linie cu politica investițională, EVERGENT Investments continuă să acorde o atenție deosebită companiilor din sectorul energetic și cel financiar-bancar, dar analizează cu interes și companii cu tehnologie pentru resurse curate, securitate cibernetică- IT și cercetare, cu o componentă ridicată de dezvoltare.

„Prin accesarea facilității de credit, am potențat mixul potrivit de resurse, aici mă refer la profesioniști, capitaluri, procese investiționale și de risc, pentru a continua obținerea de rezultate cât mai bune pentru acționarii noștri”, a declarat Claudiu Doroș, președinte director general al societății..

Despre EVERGENT Investments

EVERGENT Investments are o experienţă de peste 30 de ani în piaţa românească de capital, fiind un deschizător de drumuri care a contribuit la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Prin aplicarea unei strategii bine articulate şi responsabile, EVERGENT Investments valorifică eficient oportunităţi investiţionale, atât în piaţa de capital, cât şi prin proiecte de private equity in agribusiness, real estate si tehnologie.

Prin politica de dividend predictibilă și programele de răscumpărare, compania le oferă acționarilor, atât profituri pe termen scurt, cât și perspectiva pe termen lung de creștere a valorii activelor deținute. De-a lungul ultimilor 11 ani, compania a distribuit dividende care depasesc valoarea de 675 de milioane de lei, iar valoarea activelor administrate a depasit in 2021 pragul de semnificatie de 500 de milioane de euro.