Compania Generali România s-a implicat în două acțiuni pentru ajutarea serviciilor medicale de urgență

Generali România se implică în susținerea sistemului medical din România și a inițiat două acțiuni menite să consolideze serviciile medicale de urgența. Bugetul alocat celor două inițiative însumează peste 55.000 de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mar, 26 mai 2020, 13:58
Compania Generali România s-a implicat în două acțiuni pentru ajutarea serviciilor medicale de urgență

Deoarece copiii rămân un segment vulnerabil în orice perioadă, Generali România a contribuit la finalizarea lucrărilor de amenajare a centrului de primiri urgențe din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din București.

A două investiție a constat în susținerea financiară pentru achiziționarea unor separatoare specializate destinate încăperilor de primiri urgențe din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, astfel încât pacienții și personalul medical să beneficieze de o mai bună protecție în contextul pericolului generat de virusul SARS-CoV-2.  

„Efortul pe care îl depun medicii și angajații spitalelor în această perioadă ne responsabilizează să fim alături de ei și mai ales de toți oamenii aflați în momente critice. Indiferent de sfera în care activăm, avem o răspundere importantă față de comunitățile din care facem parte și, astfel, să putem depăși amenințările prezentului cu mai multă încredere”, a declarat Adrian Marin, CEO Generali România.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul Fondului Internațional Extraordinar lansat de Grupul Generali în contextul pandemiei COVID19. Prin intermediul Fondului, Generali a oferit asistență imediată în țările în care activează și, pe termen mediu, urmărește să sprijine eforturile de redresare economică.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...