Compania germană STADA investește peste 48 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente la Turda, cu ajutor de la stat

STADA România, subsidiara din România a grupului STADA Arzneimittel AG, anunță o investiție de 48,3 mil euro într-o nouă facilitate de producție ce va fi construită în Parcul Industrial Arieș din Turda, județul Cluj. Proiectul de tip greenfield este parțial susținut în implementarea sa de Guvernul României, printr-o contribuție de ajutor de stat, a anunțat compania.
Ion Dobreanu - mie, 19 ian. 2022, 14:14
Compania germană STADA investește peste 48 de milioane de euro într-o fabrică de medicamente la Turda, cu ajutor de la stat

Noua unitate de producție și ambalare va cuprinde inițial nouă linii tehnologice de ultimă generație pentru produse în doză solidă (capsule și tablete), cu o capacitate de 100 milioane pachete pe an. Suprafața totală a unității este de aproximativ 30.000 mp și permite o extindere rapidă a liniilor de producție până la un număr de 12.

Întreaga suprafață a terenului achiziționat este de 100.000 mp și permite de asemenea, o dezvoltare ulterioară a facilităților de producție, prin construcția unor noi clădiri, în funcție de cererea pieței și raportat la nevoile de dezvoltare continuă a companiei. Produsele finite din unitatea din Turda – atât medicamentele eliberate pe bază de rețetă, cât și produse farmaceutice eliberate fara prescripție medicală – sunt destinate să deservească cu preponderență piețele din Europa, în care grupul STADA își desfășoară operațiunile.

„Este aproape de depozitul nostru din Timișoara, finalizat tot în acest an, aproape de unitățile de producție STADA din Serbia, precum și de laboratorul nostru de testare ce deservește grupul Stada la nivel global. Amplasarea geografică a fabricii oferă în egală măsură legături rapide pentru transportul către toate piețele europene” subliniază Mihai Fugarevici, directorul general al STADA România.

Termenul de finalizare a facilității de producție este planificat pentru luna octombrie 2024. Exploatarea facilității presupune formarea unei echipe de 375 de angajați cu o bogată experiență în industria farmaceutică, ce va valorifica moștenirea puternică a regiunii Cluj în acest domeniu.

STADA România este parte integrantă a grupului STADA Arzneimittel AG si este prezentă pe piața din România din anul 1997 prin doua entitati, Stada M&D și Stada Hemofarm (laborator specializat în testarea produselor provenite din intreg grupul Stada).

Stada are un portofoliu variat de produse, oferind pacienților atât medicamente inovative și generice, produse farmaceutice de inalta specializare (biosimilare), căt și produse de tip CHC (Customer Health Care).

La nivelul anului 2020, STADA România a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 21 milioane de euro (cu tot cu vânzările asimilate ale produselor WALMARK, ce au fost integrate după cumpărarea companiei în 2019), plasându-se astfel în top 10 producători de medicamente generice.

Te-ar mai putea interesa și
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Egipt: Cel puţin 7 morţi şi 112 răniţi în urma coliziunii a două trenuri
Două trenuri au intrat în coliziune duminică la sud de capitala egipteană Cairo, provocând deraierea mai multor vagoane şi cel puţin 7 decese şi rănirea a 112 persoane, conform unui bilanţ......
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Cer artificial într-un campus universitar din România. GALERIE FOTO
Solar Art-Overall Company, unul dintre principalii furnizori de soluții complete de iluminat din România, a implementat ...
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au ...
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
ONRC: 3.707 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primele nouă luni din 2026
Un număr de 3.707 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primele ...