Compania Lufthansa, forțată să anuleze mai multe zboruri din cauza unei greve a piloților

12 02. 2026
Lufthansa

Lufthansa se așteaptă la „anulări masive de zboruri”, deși nu a furnizat cifre concrete din cauza a ceea ce a numit „o situație în continuă evoluție”. Cu toate acestea, Asociația Aeroporturilor Germane a estimat că peste 460 de zboruri vor fi anulate și că aproximativ 69.000 de pasageri vor fi afectați în mod direct, notează Bloomberg.

Greva a început la miezul nopții de miercuri spre joi și este programată să dureze până la ora 11:59 PM. Acțiunile sindicale afectează atât zborurile comerciale, cât și cele de marfă, și au loc cu o zi înainte ca liderii mondiali să sosească la Conferința de securitate de la Munchen.

Lufthansa a declarat că încearcă să limiteze impactul prin reprogramarea pasagerilor pe alte companii aeriene din cadrul grupului – Austrian Airlines, Eurowings și Swiss. Călătorii pot, de asemenea, schimba biletele cu călătorii cu Deutsche Bahn, compania feroviară națională.

Protestul angajaților Lufthansa vine în urma eșecului negocierilor dintre companie și sindicatul piloților Vereinigung Cockpit privind finanțarea schemelor de pensionare și a discuțiilor fără rezultat cu sindicatul UFO pentru echipajele de cabină cu privire la un nou contract colectiv de muncă.

Cel mai mare grup aviatic din Europa se confruntă cu o presiune tot mai mare de a crește profitabilitatea într-o piață aglomerată. Lista problemelor sale include întârzieri în primirea noilor aeronavelor comandate, taxele și impozitele ridicate în Europa și controverse privind profitabilitatea lansării noii cabine premium Allegris.

În încercarea de a crește marja de profit, directorului executiv Carsten Spohr, a decis să reducă 4.000 de locuri de muncă administrative, dar și să transfere o parte dintre zborurile pe distanțe scurte către alte divizii din grup sau parteneri.

Ultima grevă majoră a piloților Lufthansa a avut loc în 2022.