Compania Mediapost Hit Mail cumpără 60% din acțiunile agenției de marketing digital și comunicare Ideologiq

13 10. 2022
Adrian Ichim & Adrian Apostol_Ideologiq

Celelalte 40 de procente sunt deținute în continuare de fondatorii agenției, Adrian Apostol și Adrian Ichim.

Ideologiq a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 2,2 milioane de euro, o creștere de 55% față de anul precedent. Piețele pe care activează agenția sunt: România, Moldova, Grecia, Cipru, Croația, Slovenia, Bulgaria, Ungaria și Serbia.
Ideologiq a fost fondată în anul 2008 de către Adrian Apostol și Adrian Ichim, iar în prezent are o echipă de peste 30 de angajați în București, la care se adaugă reprezentanții din birourile regionale ale agenției din Zagreb, Belgrad, Atena și Salonic.

“Tranzacția cu Ideologiq are valoare strategică, ea îmbogățind atât portofoliul de soluții cât și cel de clienți al grupului nostru, și aducând în interiorul grupului o echipă de oameni pricepuți și capabili. De asemenea, prezența agenției Ideologiq în Grecia, Croația și în Serbia, va ajuta companiile din grupul nostru să deruleze proiecte regionale. Suntem încrezători că Ideologiq își va continua creșterea rapidă și în anii care urmează. Achiziția pachetului de control al Ideologiq este prima dintr-o serie de achiziții ale noastre în România, adăugând astfel o componentă de creștere prin achiziții, celei de creștere organică. Am crescut continuu și susținut, de la 8 milioane de euro la momentul intrării în grupul Poștei Franceze, în 2008, la 49 de milioane de euro în 2021”, a declarat Marian Șeitan, director general al Mediapost Hit Mail.

“Prin această asociere, Ideologiq trece într-o nouă etapă. Suntem convinși că forța și experiența Mediapost Hit Mail vor contribui la consolidarea poziției noastre pe piața românească și regională. Acest parteneriat este de bun augur și pentru diviziile noastre recent lansate: Athletiq (marketing și management sportiv) și Quadratiq (e-commerce și data science)”, a declarat Adrian Ichim (foto stânga), fondator și partener Ideologiq.

“Am clădit la Ideologiq o echipă formată din oameni talentați, care stăpânesc arta de a naște idei inovatoare și de a le implementa profesionist. Acoperim o gamă largă de servicii, avem experiență cu clienți din domenii variate și sunt convins că, în primul rând datorită echipei, Ideologiq va crește și mai repede decât pană acum. Mediapost Hit Mail este partenerul potrivit pentru asta”, a adăugat Adrian Apostol (foto dreapta), fondator și partener Ideologiq.

Portofoliul curent de servicii al agenției cuprinde: strategie și consultanță pentru digitalizare, creație, branding, dezvoltare de platforme (site-uri, aplicații, magazine online), evenimente online, programe de loializare, comunicare social media, media & performance (SEO, CRO, Media planning & buying).

Recent, Ideologiq a lansat o divizie de E-Commerce și Data Science: Quadratiq, dedicată companiilor care vor să se extindă sau să își consolideze poziția în zona de e-commerce B2C sau B2B, în Europa Centrală și de Sud-Est. O altă divizie Ideologiq a fost lansată la începutul anului 2022: Atletiq, specializată în marketing și management sportiv.

 

Despre Ideologiq

Ideologiq (Advanced Ideas Studio SRL) este o agenție de marketing digital și comunicare cu experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în România. Agenția Ideologiq oferă clienților soluții end-to-end și servicii de consultanță, strategie, creație, branding, dezvoltare de programe de loializare (B2B, B2C și EVP), dezvoltare de tehnologie și platforme software (web, mobile, e-commerce, AR, VR), comunicare socială online, optimizări ale performanței online (SEO, UX, CRO, PPC), implementare evenimente (online, offline sau hibrid).

Printre clienții agenției se numără: Raiffeisen Bank, Alliance Healthcare, Pfizer, Boehringer-Ingleheim, Bricodepot, Holcim, Somaco, Fresenius, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche Inter Auto, Max Bet, ALPLA, Medsana, Schneider Electric, Signal Iduna sau Zipper.