Compania petrolieră croată INA a început o campanie de montare a instalațiilor GPL în mașini

Compania petrolieră croată INA lansează o campanie montare a instalațiilor de gaz petrolier lichefiat (GPL) în vehiculele pe benzină, cu scopul de a populariza acest carburant și de a încuraja dezvoltarea pieței de gaz auto, arată CEE Energy News.
Mihai Nicuţ - mar, 19 apr. 2022, 08:47
Compania petrolieră croată INA a început o campanie de montare a instalațiilor GPL în mașini

După cum se subliniază într-un comunicat de presă al companiei, gazul petrolier lichefiat este considerat un combustibil alternativ și, în comparație cu alți combustibili fosili, are cel mai mic impact asupra mediului.

Campania INA include instalarea sistemelor de GPL de calitate superioară de către tehnicieni specializați în service-uri autorizate, cu până la până la patru ani garanție, la un cost de 6.500 kuna (aproximativ 860 euro), care include însă și un card de carburant INA cu 2.000 kuna (aproximativ 265 euro) pentru achiziții ulterioare de GPL.

Până în prezent, de la debutul campaniei INA, au fost instalate aproximativ 3.000 de instalații de gaz, dintr-o medie de 50 de instalatori în perioada campaniei.

GPL este un gaz petrol lichefiat obținut prin presurizarea butanului și propanului, pentru a forma un lichid care are un volum mai redus și asigură transport și utilizare mai ușoare.

Tehnologia GPL este un sistem cu alimentare dublă, care permite utilizarea vehiculului pe benzină sau GPL, îmbunătățind autonomia acestuia, arată chiar producătorul auto Renault, într-o prezentare pe site-ul propriu. GPL este cel mai cunoscut combustibil alternativ din lume. Este folosit de mai multe decenii deoarece are mai multe avantaje: este un carburant ecologic, arde aproape în totalitate datorită compoziției sale (de obicei un amestec de propan și butan), nu produce miros sau fum, utilizarea acestui combustibil permite parcurgerea unor distanțe lungi fără realimentare și contribuie semnificativ la reducerea costurilor cu combustibilul ale automobilului.

Spre exemplu, în România, prețul unui litru de GPL este de circa 4,20 lei, în timp ce benzina standard costă 7,70 lei, ceea ce asigură o economie deși consumul de GPL este cu aproximativ 25% mai mare decât cel de benzină. De asemenea, emisiile de CO2 ale automobilelor echipate cu sistem GPL sunt mai mici decât atunci când se folosește benzina drept sursă de combustie.

INA este o companie croată, unde cei mai importanți acționari sunt grupul ungar Mol cu 49%, și guvernul croat cu 44%. Compania controlează rafinăria de la Rijeka și o rețea de peste 500 de stații de distribuție a carburanților.

 

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...