Compania Rețele Electrice România a finalizat lucrările de modernizare a stației de transformare IRUM din municipiul Deva

Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, anunță că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația 110/20kV IRUM, din municipiul Deva, pentru a eficientiza activitatea de distribuție a energiei electrice în zonă. Investiția, în valoare totală de peste 19 milioane de lei a fost realizată integral din surse proprii, ca parte a strategiei companiei de a dezvolta rețeaua de distribuție a energiei electrice având în vedere principiile de calitate și reziliență.
Economica.net - mie, 10 sept. 2025, 16:26
Compania Rețele Electrice România a finalizat lucrările de modernizare a stației de transformare IRUM din municipiul Deva

Stația electrică IRUM a fost pusă în funcțiune în anul 1980 iar, în prezent, 45 de ani mai târziu, deservește aproximativ 14.000 de clienți, atât prin liniile de joasă tensiune, cât și prin cele de medie tensiune, prin intermediul a 33 km de linii electrice subterane de 20kV, dar și a 53 posturi de transformare 20/0.4kV. De asemenea, stația reprezintă principala cale de rezervare a stațiilor 110/20kV Deva CFR și Decebal, ambele situate în aria municipiului Deva.

„Modernizarea stației de 110/20kV IRUM marchează un pas esențial în angajamentul nostru de a construi un sistem energetic mai fiabil, mai eficient și mai rezilient. Prin acest proiect complex, nu doar îmbunătățim infrastructura critică, ci răspundem concret provocărilor actuale ale rețelei – de la creșterea gradului de digitalizare, la adaptarea pentru integrarea surselor de energie regenerabilă. Acest proiect aduce beneficii vizibile pentru comunitatea locală prin reducerea duratei de întreruperi și creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică, contribuind la îmbunătățirea calității serviciului oferit. Modernizarea contribuie astfel la stabilitatea și dezvoltarea sustenabilă a zonei, oferind premise solide pentru progres economic și social”, a declarat Mihai Pește, director general al Rețele Electrice România.

Stația electrică de transformare 110/20kV IRUM are o putere instalată de 50 MVA și fiind echipată cu două transformatoare 110/20kV de 25 MVA. Complexitatea proiectului de modernizare a stației a fost dată atât de necesitatea consolidării structurale a întregii clădiri, cât și de nevoia de a înlocui echipamentele cu unele de ultimă generație. Astfel, procesul s-a desfășurat etapizat.

În prima etapă, accentul a fost pus pe modernizarea echipamentelor primare de 20 kV. Acestea deservesc cele 13 celule destinate liniilor de medie tensiune, incluzând două celule de măsură, două celule pentru transformatoarele pentru servicii proprii, două celule aferente părții de medie tensiune a transformatoarelor 110kV/MT, dar și două celule de cuplă longitudinală de 20 kV. Tot în această primă etapă a fost înlocuit unul din cele două transformatoare de 110/20kV cu unul nou și s-a modernizat partea de tratare a neutrului rețelei de medie tensiune prin montarea a două transformatoare și două bobine de stingere cu reglaj automat.

Sistemul de protecții prin relee, aferent atât rețelei de medie tensiune, cât și rețelei de înaltă tensiune, a fost modernizat, prin înlocuirea vechilor relee electromecanice cu terminale numerice de protecție.

A doua etapă a vizat modernizarea clădirii stației, precum și a echipamentelor primare de 110 kV. Printre acestea se numără barele colectoare de 110 kV, cele două celule de transformator, dar și cele două celule de linie. Etapa a inclus și înlocuirea celui de-al doilea transformator de 110/20kV. În plus, pentru sporirea siguranței, sensibilității și selectivității în funcționare, sistemele de protecții prin relee aferente celor două linii de 110kV, IRUM-PESTIS și IRUM-PAULIS s-a completat cu terminale numerice având și funcția de protecție diferențială longitudinală de linie.

Stația electrică IRUM este alcătuită atât din echipamente amplasate în incinta clădirii, cât și în exteriorul acesteia. Astfel, prin proiectul de modernizare, se asigură continuitatea integrării acestei clădiri în peisajul urbanistic al zonei.

Compania Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...