Compania românească de outsourcing Optima a deschis al doilea sediu din Iași

Optima, compania de outsourcing cu capital majoritar românesc, continuă dezvoltarea locală prin deschiderea unui nou sediu la Iași, cu echipă și management separat față de structura deja existentă.
Economica.net - vin, 18 oct. 2019, 08:48
Compania românească de outsourcing Optima a deschis al doilea sediu din Iași

„Recent am semnat un contract foarte important pentru noi, cu unul dintre liderii de telecomunicații de pe piața locală și am inaugurat cel de-al doilea birou din Iași, care devine astfel un nou motor de creștere în Iași, dar și pentru întreaga companie. În cele două sedii din Iași activăm cu peste 200 de oameni, 40 dintre aceștia fiind angajați în această vară. De asemenea, continuăm extinderea locală și la Brașov, unde plănuim ca până la finalul anul să mai creăm 20-30 de locuri de muncă. Dezvoltarea companiei vine pe fondul creșterii proiectelor existente, dar și pe adăugarea de clienți noi”, a declarat Daniel Mereuță, director Optima.

De asemenea, după un proiect pilot ce a durat aproximativ patru luni, compania a implementat primul Bot care, care a preluat task-uri din zona proceselor de „back-office” ale companiei.

„Adoptarea primului coleg robot în cadrul echipei Optima este doar unul dintre pașii făcuți de companie într-un proces mai amplu de automatizare a activităților. Creat cu tehnologia Uipath, Adam deja lucrează zilnic alături de colegii noștri, primește e-mail-uri, prelucrează date, accesează diverse sisteme. A fost foarte ușor integrat de către colegi, chiar ne amuzam zilele trecute când un coleg mai nou se plângea că nu-i răspunde Adam la un anume e-mail. Adam a învațat rapid și va prelua curând noi task-uri, deja am început să lucrăm la automatizarea unor procese din zona de financiar și resurse umane, vrem să-l ținem cât mai ocupat”, explică Daniel Mereuță.

În primele nouă luni, cifra de afaceri companiei a crescut cu 10%, la 17 milioane de lei.

„Am reușit să atingem acest nivel datorită atragerii de noi clienți, creșterii performanțelor echipelor, dar și în urma optimizării proceselor interne. Așteptările noastre până la finalul anului sunt să păstrăm creșterea business-ului în aceleași coordonate procentuale și să ne situăm cu afacerile undeva în jurul la 25 de milioane de lei”, mai adaugă Daniel Mereuță.

Compania Optima a fost înfiinţată în 2010 şi are sediul în Bucureşti, fiind membră în Association of Business Service Leaders (ABSL). În prezent, în Optima activează 400 de angajați în centrele din București, Iași si Brasov. Optima face parte din Grupul Next Capital cu afaceri în factoring, cumpărare și recuperare de creanţe, cu o valoare anuală a finanţărilor de peste 50 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...