Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova

Nordlogic by AROBS, parte a Grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, a implementat cu succes platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 23 mai 2025, 17:57
Compania românească Nordlogic by AROBS a implementat platforma pentru automatizarea extragerii prețurilor medicamentelor în procesul de referențiere din Republica Moldova

Soluția de eHealth, destinată Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova (AMDM), facilitează calcularea prețurilor medicamentelor conform metodei de referențiere externă, utilizând surse oficiale de preț din mai multe state europene.

Proiectul face parte dintr-un efort mai amplu susținut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin biroul său din Republica Moldova și cu sprijinul fondurilor UE, pentru a îmbunătăți accesibilitatea medicamentelor și alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene în materie de reglementare a prețurilor farmaceutice. Această inițiativă vizează creșterea transparenței și eficienței procesului de stabilire a prețurilor medicamentelor, contribuind astfel la optimizarea politicilor de sănătate publică din țară. OMS a anunțat, recent, finalizarea proiectului, pe site-ul propriu, aici: https://www.who.int/republic-of-moldova/news/item/06-03-2025-digital-automation-tools-improve-access-and-affordability-of-medicines-in-the-republic-of-moldova.

„Selectarea Nordlogic by AROBS pentru acest proiect de importanță strategică pentru Republica Moldova reconfirmă poziția grupului nostru ca jucător internațional în dezvoltarea de soluții software avansate pentru sectoare critice, inclusiv eHealth și guvernanță digitală. Prezența noastră la nivel global și parteneriatele cu organizații internaționale ne permit să aplicăm expertiza acumulată în proiecte care au un impact pozitiv asupra comunităților. Digitalizarea procesului de referențiere externă a prețurilor medicamentelor va aduce beneficii concrete pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova, contribuind la transparență și eficiență operațională. Ne bucurăm să contribuim la eficientizarea sistemului de sănătate din această țară și să punem tehnologia în slujba unor obiective care aduc valoare în societate”, a declarat Voicu Oprean (foto), fondator și CEO al AROBS.

Platforma dezvoltată de Nordlogic permite extragerea automată a informațiilor din baze de date oficiale de preț din România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovacia, Lituania, Ungaria, Cehia și Grecia, procesarea și organizarea acestora într-o bază de date unificată disponibilă în limbile română și engleză, precum și implementarea unui algoritm de calcul bazat pe metodologia stabilită printr-o hotărâre a guvernului din Republica Moldova publicată în 2023. Instrumentul include o interfață intuitivă pentru utilizatori, facilitând efectuarea rapidă a calculelor și oferind opțiunea de actualizare manuală a prețurilor.

„Automatizarea procesului de referențiere externă a prețurilor medicamentelor este un pas esențial pentru creșterea transparenței și eficienței în stabilirea prețurilor farmaceutice pe teritoriul Republicii Moldova. Platforma pe care am dezvoltat-o va reduce semnificativ timpul necesar calculului prețurilor, iar AMDM poate monitoriza și actualiza periodic prețurile medicamentelor într-un mod precis și eficient, reducând semnificativ erorile umane”, a declarat Ovidiu Codreanu, COO Nordlogic by AROBS.

Prin această colaborare, compania își reafirmă capacitatea de a transforma procese esențiale prin tehnologie, contribuind direct la eficientizarea sistemului de sănătate din Republica Moldova. Acest proiect este unul dintr-o serie mai largă de platforme și soluții create de companie pentru organizații interguvernamentale.

 

Despre Nordlogic by AROBS

Nordlogic by AROBS dezvoltă soluții tehnologice avansate, având un portofoliu extins de proiecte pentru clienți din Europa și SUA. Cu expertiză în arhitecturi software complexe și sisteme scalabile, echipa Nordlogic by AROBS a livrat de-a lungul celor aproape 20 de ani de existență produse critice pentru domenii precum sănătate, fintech și administrație publică. Nordlogic face parte din Grupul AROBS din 2022.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 1.300 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical – precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.

Te-ar mai putea interesa și
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
În 2025, inteligența artificială nu mai este o tehnologie emergentă, ci una fundamentală. Europa de Est își consolidează prezența în clasamentele globale ale orașelor cu cele mai avansate......
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară în care intrăm – INTERVIU
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, își continuă analiza de intrare și pe alte ...
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește ...
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...